Odată cu victoria împotriva Andorrei, România a reintat în cărți pentru câștigarea Grupei I din preliminariile lui Euro 2024. În cazul în care vor merge la turneul final de pe primul loc, „tricolorii” vor avea un avantaj uriaș. La tragerea la sorți programată pe 2 decembrie, la Hamburg, naționala lui Edi Iordănescu se va afla în una din primele două urne valorice!
La Euro 2024 participă 24 de prime reprezentative, iar momentan se știu doar patru dintre ele. Este vorba despre gazda Germania, alături de Portugalia, Belgia și Franța, care se numără printre cele 20 de naționale care vin din preliminariile turneului final, adică primele două clasate din cele zece grupe. Ultimele trei calificate la Euro vor fi desemnate în urma play-off-ului din primăvara lui 2024 cu echipele din UEFA Nations League.
Cele 12 naționale care vor merge la baraj pentru ultimele trei locuri vor fi stabilite abia la finalul preliminariilor. La momentul actual, cele 12 ar fi Polonia, Țara Galilor, Israel, Bosnia și Herțegovina, Finlanda, Ucraina, Islanda, Georgia, Grecia, Kazahstan, Luxemburg și Estonia.
Lista ar putea suferi modificări în cazul în care una dintre aceste naționale se califică la turneul final direct din preliminarii. Cert este că, indiferent de nume, cele trei echipe care își obțin locul la Euro 2024 din play-off-ul Ligii Națiunilor vor merge în urna 4 valorică
Vor fi în total 4 urne a câte 6 echipe. Germania va fi în urna 1 și va fi alocată automat în grupa A. Rămân astfel cinci locuri disponibile în prima urnă. 3 din cele 6 echipe din urna 4 vin din Liga Națiunilor. Pentru stabilirea celorlalte locuri se iau în considerare exclusiv rezultatele din preliminariile pentru Euro 2024. În grupele de 6 echipe nu se iau în considerare rezultatele obținute împotriva echipei de pe locul 6 în grupă, așa cum este cazul meciurilor pe care „tricolorii” le-au jucat contra Andorrei.
Se va face astfel un clasament al celor 10 echipe clasate pe locul 1 în preliminarii. Primele 5 vor prinde urna 1, alături de Germania. Iar celelalte cinci merg în urna 2. Se face apoi clasamentul celor 10 echipe clasate pe locul 2 în preliminarii. Cea mai bine clasată merge în urna 2. Alte 6 vor merge în urna 3. Iar cele mai slabe trei clasate merg în urna 4, alături de cele 3 din Liga Națiunilor.
Astfel, în acest moment, pentru că este pe primul loc, România ar prinde urna 1 sau urna 2, prim prisma faptului că ar fi câștigătoare a Grupei I! În acest caz, la turneul final, în grupă, „tricolorii” vor avea sub ei echipe care au terminat preliminariile pe locul 2 sau echipe care s-au calificat prin intermediul barajului din Nations League.
Șansele realiste ar fi ca „tricolorii” sa prindă mai degrabă urna 2 valorică, chiar dacă vor fi pe primul loc în Grupa I la finalul preliminariilor. Doar primele 5 dintre echipele clasate pe locul 1 în preliminarii prind urna 1. Practic, dintre echipele clasate pe locul 1, România ar avea cele mai mici șanse să prindă urna 1. Iată cum arată clasamentul primelor clasate, cu mențiunea că toate echipele vor avea la final un total de opt meciuri. Nu se pun rezultatele cu ultima clasată în grupele de 6 echipe.
Șase puncte cu Belarus și Andorra și România ar fi foarte aproape să-și asigure biletele pentru Germania. Visăm deja la grupa pe care “tricolorii” ar urma să o aibă la turneul final, primul după 2016.
Tragerea la sorți va avea loc pe 2 decembrie, la Hamburg, iar FANATIK vă prezintă toate calculele legate de urna din care România ar urma să facă parte. Aproape sigur vom evita urna patru, putem visa la urna 2!
24 de echipe vor participa la această ediție a turneului continental, iar momentan se știe doar una dintre ele. Este vorba despre gazda Germania. Alte 20 vin din preliminariile competiției, adică primele două clasate din cele 10 grupe. În fine, ultimele trei calificate se vor alege după barajele din primăvară cu echipele din Liga Națiunilor.
Cele 12 echipe care vor merge la baraj pentru ultimele 3 locuri vor fi stabilite abia după încheierea calificărilor. La cum arată situația în acest moment, cele 12 ar fi Polonia, Țara Galilor, Israel, Bosnia și Herțegovina, Finlanda, Ucraina, Islanda, Georgia, Grecia, Kazahstan, Luxemburg și Estonia.
Lista ar putea suferi modificări în cazul în care una dintre aceste echipe prinde loc la Euro 2024 direct din preliminarii. Cert este că, indiferent de nume. cele 3 echipe care își obțin locul la Euro 2024 din Liga Națiunilor vor merge în urna 4 a calificărilor.
Vor fi în total 4 urne a câte 6 echipe. Germania va fi în urna 1 și va fi alocată automat în grupa A. Rămân astfel cinci locuri disponibile în prima urnă. 3 din cele 6 echipe din urna 4 vin din Liga Națiunilor. Pentru stabilirea celorlalte locuri se iau în considerare exclusiv rezultatele din preliminariile pentru Euro 2024. În grupele de 6 echipe nu se iau în considerare rezultatele obținute împotriva echipei de pe locul 6 în grupă.
Se va face astfel un clasament al celor 10 echipe clasate pe locul 1 în preliminarii. Primele 5 vor prinde urna 1, alături de Germania. Iar celelalte cinci merg în urna 2. Se face apoi clasamentul celor 10 echipe clasate pe locul 2 în preliminarii. Cea mai bine clasată merge în urna 2. Alte 6 vor merge în urna 3. Iar cele mai slabe trei clasate merg în urna 4, alături de cele 3 din Liga Națiunilor.
Deci, pentru a evita urna 4, România ar trebui să nu fie între cel mai slab clasate echipe clasate pe locul 2. În acest moment, România este pe locul 6 în clasamentul echipelor de pe locul 2, cu 9 puncte. Pentru că scădem cele 3 puncte contra Andorrei. Astfel că la acest moment suntem în urna 3.
Astfel, în acest moment, România ar prinde urna 3 și ar lăsa Italia în urna 4! Alături de Cehia și Slovacia. Doar că România mai are doar 3 meciuri de jucat contra echipelor din primele 5 în grupă, în veme ce toate cele 3 de sub ea au câte 4. Deasupra noastră pare totuși greu de crezut că putem trece peste Țările de Jos sau Spania, dar putem visa să recuperăm față de Serbia, Danemarca sau Turcia.
Astfel, calculele ne-ar da șanse reale pentru urna 3. Dar sunt argumente să visăm chiar și la urna 2. Nu din postura de cel mai bun loc 2, însă, postură în care pare foarte greu de ajuns. Ci mai degrabă în calitate de câștigătoare de grupă. Ceea ce ne-ar asigura automat cel puțin urna 2.
România are doar două puncte sub Elveția, cu 4 meciuri rămase de disputat pentru fiecare. Cum partida Elveției din Israel a fost amânată, “tricolorii” vor termina luna octombrie ca lideri în grupa I dacă obțin victorii cu Belarus și Andorra. Și, desigur, își poate asigura acest loc 1 cu victorii și în noiembrie, când vom înfrunta Israel, probabil pe teren neutru, și Elveția la București.
Deci, cu victorii în ultimele 4 meciuri din grupă, România ar fi sigură de urna a 2-a la tragerea la sorți a grupelor pentru Euro 2024, pe 2 decembrie. Dar putem să ne gândim și la urna 1? Mai degrabă nu! Doar primele 5 dintre echipele clasate pe locul 1 în preliminarii prind urna 1. Iar bătălia este mare și România pare foarte departe. Iată cum arată în acest moment clasamentul locurilor 1.
Dacă obține victorii pe linie, România prinde loc în acest clasament în locul Elveției. Și ar ajunge la 18 puncte după 8 meciuri. Pare greu de crezut că echipe de top ca Anglia și Belgia nu vor face mai mult de 5 puncte din cele trei meciuri rămase de jucat care contează pentru acest clasament. Nu mai vorbim de Portugalia, Scoția și Franța, care au deja 13 puncte.