Las Fierbinți este unul dintre cele mai longevive seriale de comedie din România. Aventura celebrelor personaje rulează de ani de zile și pare că audiențele i-au convins să continue povestea. Drept dovadă, producătorii au mai pregătit un sezon, cel cu numărul 24.
Las Fierbinți este serialul care a reușit să transpună cel mai bine satira românească pe micile ecrane. Mihai Bobonete și colegii lui nu au avut nevoie de prea mult timp pentru a intra la inimile celor de acasă.
De ani de zile, serialul de la PRO TV ține cu ochii lipiți de micile ecrane milioane de români. Audiențele vorbesc de la sine, iar asta i-a motivat pe producători să revină cu un nou sezon în 2024.
Locuitorii celui mai faimos sat din România au avut pauză, iar întrebarea multor români a fost când vor mai reveni și dacă vor mai reveni. Răspunsul este afirmativ.
Noul sezon din Las Fierbinți va avea premiera pe 13 februarie, la PRO TV. Aventura lui Bobiță și a celorlalte personaje continuă, iar noile episoade promit a fi și mai pline de umor, dar și de adevăr.
Las Fierbinți rulează pe micile ecrane de mai bine de un deceniu. În tot acest timp, scenariul, dar și modul în care actorii s-au transpus în pielea personajelor i-au făcut pe români să îndrăgească din ce în ce mai mult acest serial.
Ani la rând, Las Fierbinți a fost votat cel mai bun, dar și cel mai iubit serial din România. Decizia le-a aparținut milioanelor de români care au făcut ca producția de la PRO TV să înregistreze cifre record de audiență.
Actorii care dau viață celebrelor personaje recunosc că nu ar fi ajuns aici dacă cei de acasă nu ar fi rezonat 100% cu munca lor. Las Fierbinți prezintă realitatea în care trăim, iar faptul că actorii adaugă o doză de umor, contează foarte mult pentru cei de acasă.
Las Fierbinți reprezintă o a doua casă pentru toți cei care se întâlnesc pe platourile de filmare. Actorii s-au împrietenit și au legat relații strânse care durează și dincolo de camerele de filmat.
Cât despre noul sezon Las Fierbinți care debutează pe 13 februarie la PRO TV, actorii au numai cuvinte de laudă. Cu toții știu cât de mult au muncit și speră ca rezultatul să fie pe placul celor de acasă.
”Pentru noi, întregul proiect reprezintă o bucurie. Filmăm cu drag și spor și dorim să ne fiți alături ca până acum, din fața televizorului. Vizionare plăcută!”, a spus Anca Dumitra, potrivit viva.ro.