Life

Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel. Anul acesta durează numai o săptămână

Sfinții Petru și Pavel sunt pomeniți în fiecare an pe data de 29 iunie, însă postul lor este stabilit în funcție de ziua Paștelui. Anul acesta durează doar 7 zile, după cum a decis Sfântul Sinod din anul 2015.
01.06.2021 | 17:03
Cand incepe Postul Sfintilor Petru si Pavel Anul acesta dureaza numai o saptamana
Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel. Anul acesta durează numai o săptămână. Sursa foto: doxologia.ro
ADVERTISEMENT

Conform calendarului ortodox, sărbătoarea este una dintre cele mai importante de la începutul verii. Așadar, Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt cinstiți de Biserică anual pe aceeași dată, postul de anul acesta având o durată de numai șapte zile.

Concret, postul celor doi Sfinți începe cu data de 22 iunie, care pică într-o zi de marți, care aduce și dezlegare la pește. Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2021 are loc dinainte de Duminica Tuturor Sfinților și cuprinde o altă sărbătoare mare.

ADVERTISEMENT

Postul Sfinților Petru și Pavel. Când începe și ce durată are

Este vorba de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cinstită de creștinii de pretutindeni în ziua de 24 iunie. Ulterior, oamenii pomenesc Duminica Tuturor Sfinților, pe 27 iunie, când este sărbătorit și Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel se încheie după o perioadă de numai o săptămână, data sa având o durată schimbătoare în funcție de data Sfintelor Paște.

ADVERTISEMENT

În această situație Sfântul Sinod a decis în iunie 2015 că „este necesară stabilirea unei perioade de minimum șapte zile pentru acest Post, chiar dacă, în baza calculelor oficiale el ar dura mai puțin de o săptămână”, după cum anunță basilica.ro.

În mod normal postul celor doi Sfinți ar trebui să înceapă în ziua de luni, după Duminica Tuturor Sfinților, dar în cazul în care Învierea este serbată mai târziu de 1 mai, atunci nu mai rămân suficiente zile pentru post.

ADVERTISEMENT

Acesta este motivul pentru care Postul Sfinților Petru și Pavel de anul acesta ține numai o săptămână, în perioada 22 – 29 iunie 2021. Perioada aceasta mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Postul Sâmpetrului.

Pe de cealaltă parte, în vechime această perioadă era numită Postul Cincizecimii datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli. Este o vreme în care Biserica cinstește amintirea celor doi apostoli, motiv pentru care creștinii ortodocși întreprind acte foarte importante.

ADVERTISEMENT

Sfinții Petru și Pavel, cunoscuți ca propovăduitorii creștinismului

Sfântul Apostol Petru a vestit Evanghelia în Țară Sfântă, în orașele din Asia Mică și a ajuns până la Roma. El a fost răstignit pe cruce cu capul în jos, așa cum a cerut chiar el, în timp ce Sfântul Apostol Pavel a propovăduit în Iudeea, Antiohia, Efes, Cipru, Listra și multe alte țări până la Roma.

Cei doi sfinți au fost martirizați împreună, în timpul împăratului Nero. Potrivit Sinaxarului, moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel au fost așezate în același loc până la un moment dat.

Cea mai mare parte din moaștele Sfântului Apostol Pavel se află la Roma în catedrala San Paulo fuori la Mura, așezate chiar altarul principal. Din moaștele Sfântului Apostol Petru se mai păstrează capul. El este tot la Roma în catedrala San Giovanni in Larerano, deasupra baldachinului altarului papal.

ADVERTISEMENT