News

Când intră pensiile pe card în septembrie 2023. Ce se întâmplă dacă poștașul nu îl găsește pe pensionar la locuință

Data la care pensionarii vor primi banii în prima lună din toamna lui 2023. Anunțul Casei Naționale de Pensii privind livrarea banilor.
31.08.2023 | 07:25
Cand intra pensiile pe card in septembrie 2023 Ce se intampla daca postasul nu il gaseste pe pensionar la locuinta
Când intră pensiile pe card în septembrie 2023. Colaj Fanatik/ Foto Unsplash Andreea Popa/ e-juridic.manager
ADVERTISEMENT

Când intră pensiile pe card în septembrie 2023. Dacă în luna august seniorii României au primit banii mai devreme, având în vedere că bugetarii s-au bucurat de minivacanța de Sfânta Maria, aceștia trebuie să știe că din septembrie lucrurile vor reveni la normal.

Când intră pensiile pe card în septembrie 2023

Astfel, în prima lună de toamnă, pensiile vor fi plătite la datele stabilite inițial, așa cum se întâmplă de obicei. Aceste date diferă în funcție de varianta pe care au ales-o oamenii pentru a primi banii.

ADVERTISEMENT

Prin urmare, cei care așteaptă pensiile pe card sau în cont, vor primi banii în mai puțin de două săptămâni. Sumele vor intra până la data de 12 septembrie, cel târziu 13 septembrie, conform Casei Naționale de Pensii.

Seniorii a căror pensie este livrată prin Poșta Română, o vor primi în intervalul 1 septembrie – 15 septembrie, la locuințele lor. În cazul în care poștașul nu îl găsește acasă pe pensionar, banii vor fi ridicați de la ghișee.

ADVERTISEMENT

Mai exact, seniorii sunt așteptați la poștă pentru a-și primi banii și documentul de plată. Ei trebuie să procedeze în acest mod „în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii în curs.”

Ce se întâmplă dacă nu se prezintă la poștă în timp util

Dacă nu se prezintă la sediul poștal în perioada menționată, sumele de bani se întorc la casa teritorială de pensii. De aici, banii pot fi ceruți pentru reordonanțare la plată, potrivit Casei Naționale de Pensii.

ADVERTISEMENT

Totodată, cei care primesc pensiile pe card trebuie să știe că taloanele mov, adică documentele de plată, le sunt păstrate la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.

Amintim că din martie 2021, taloanele mov sunt arhivate la sediile poștale pentru 24 de luni. „Aceste documente de informare pot fi transmise, la cerere, la domiciliul persoanelor interesate – beneficiari sau împuterniciții acestora.

ADVERTISEMENT

După expirarea celor 24 de luni, documentele de informare vor fi transmise către casele teritoriale de pensii.”, arată Casa Națională de Pensii Publice, cu privire la documentul de plată.

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: