News

Şeful Casei de Pensii, anunţul pe care îl așteptau milioane de români. Data la care se vor recalcula toate pensiile. Ei sunt cei care vor rămâne fără bani mulți

Recalcularea pensiilor. Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, face anunțul pe care-l așteaptă românii. Eșalonarea pensiilor speciale.
25.06.2023 | 10:22
Seful Casei de Pensii anuntul pe care il asteptau milioane de romani Data la care se vor recalcula toate pensiile Ei sunt cei care vor ramane fara bani multi
Casa de Pensii va evalua 90% din dosare până în luna septembrie / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a oferit detalii despre noua lege a pensiilor, data la care ele vor fi recalculate și căror categorii li se vor reduce din bani. Baciu a vorbit și despre eșalonarea pensiilor speciale.

Daniel Baciu: „Suntem pe ultima sută de metri”

Pasul ce trebuie făcut înainte de recalcularea pensiilor este, acum, evaluarea dosarelor de pensii, a precizat Daniel Baciu. Potrivit președintelui Casei de Pensii, procentul de evaluare a acestor dosare este de peste 80%. Până în toamnă, mai precis la 1 septembrie, 90% din dosarele de pensii vor fi evaluare de instituția pe care o conduce.

ADVERTISEMENT

Suntem pe ultima sută de metri. Am depășit deja 80% din numărul total de dosare pe care trebuie să le finalizăm.  Colegii mei, în teritoriu, lucrează la foc continuu, practic, până la 1 septembrie mai sunt două luni și ceva până când trebuie să finalizăm acest proces de evaluare a acestor dosare de pensii”, a spus Daniel Baciu.

90% din dosare finalizate în septembrie

Președintele Casei de Pensii a a mai spus că, „practic, acest proces este un unul premergător recalculării care se va face în baza noii legi a pensiilor care vizează sistemul public. Se lucrează într-un ritm mai mare deoarece la sfârșit au fost lăsate dosarele cele mai grele, cele complexe. „Eu sunt optimist că ai mei colegi vor reuși până la 1 septembrie să finalizeze o mare parte din dosare, deci sperăm ca peste 90% din numărul total de dosare să fie finalizat”, a adăugat Baciu, potrivit Antena3CNN.

ADVERTISEMENT

Se așteaptă raportul Băncii Mondiale

Întrebarea pe care o așteaptă românii este, firește, când va fi gata noua lege a pensiilor. Daniel Baciu a precizat că: „Se așteaptă în momentul de față acel raport al Băncii Mondiale, pentru că ei ne oferă niște previziuni cu privire atât la numărul de salariați, cât și la numărul de pensionari pe perioada următoare, drept pentru care noi ar trebui să ținem cont de acest raport”.

Pot să vă spun că aceste discuții au fost mult mai dese și aplicate, ceea ce denotă că sunt pe final și noi în momentul în care avem acest raport trebuie să facem niște ajustări la draftul pe care deja îl avem și pe care specialiștii de la Ministerul Muncii și ai Casei de Pensii l-au elaborat. 

ADVERTISEMENT

Avem chiar mai multe variante ale acestui draft privind sistemul public de pensii și în această vară presimt că va fi o vară fierbinte, vom face pași foarte importanți privind elaborarea și acestui act normativ care vizează sistemul public de pensii”.

Eșalonări clare pentru pensiile speciale

În legătură cu pensile speciale, președintele Casei de Pensii a spus că vor fi „eșalonări foarte clare”, după adoptarea legii pensiilor. ”Există deja o lege adoptată la Senat, ea trebuie amendată, iar săptămâna viitoare acestea vor fi aduse în Parlament, la Camera Deputaților, care este cameră decizională și sunt convins că se va reuși acest lucru și acest act normativ, care vizează pensiile speciale este cuprins în PNRR și sunt convins că acest lucru se va întâmpla în această sesiune parlamentară și vreau să vă spun că această reformă a pensiilor speciale este imperativă și trebuie să se întâmple. 

ADVERTISEMENT

Suntem conștienți de acest lucru cu toții, pentru că toată lumea știe care sunt acele probleme care au apărut de-a lungul timpului, cu acele inechități, dar nu se poate face abrupt și vor fi niște eșalonări foarte clar prevăzute în lege atât cu vârsta de pensionare care trebuie să ajungă la același nivel în sistemul public, atât a vechimii în specialitate, cât și a bazei de calcul”, a mai spus președintele Daniel Baciu.

Nici o pensie nu va scădea?

Anterior, în luna aprilie, Baniel Baciu a dat asigurări că nici o pensie nu va scădea și că toate dosarele vor fi evaluate le termen, adică până în luna septembrie. În urma procesului de recalculare, nici o pensie nu va scădea, a spus Baciu.

El a precizat că aproximativ 1.000 de angajați ai Casei de Pensii lucrează la evaluarea dosarelor. Șeful Casei de Pensii a mai spus că, în timp, „s-au creat mai multe inegalități în sistemul public de pensii” și că această situație trebuie corectată.

ADVERTISEMENT
Gigi Becali, prima reacție după ce CCR a anulat turul 1 al alegerilor...
Gigi Becali, prima reacție după ce CCR a anulat turul 1 al alegerilor prezidențiale: „Îmi e frică”
Finanțatorul lui Călin Georgescu apare în primul ”tun” cripto din România. Omul lui...
Finanțatorul lui Călin Georgescu apare în primul ”tun” cripto din România. Omul lui Bogdan Peșchir, găsit mort după ce a furat Bitcoin de milioane de euro
Concurenții din echipa lui Tudor Chirilă se ”luptă” pentru un loc în finală!...
Concurenții din echipa lui Tudor Chirilă se ”luptă” pentru un loc în finală! Cine este concurentul care va pleca acasă cu marele trofeu?
Interlopii care l-au susținut pe TikTok pe Georgescu ar fi fugit din țară....
Interlopii care l-au susținut pe TikTok pe Georgescu ar fi fugit din țară. „Ne-ați amenințat că ne băgați la pușcărie, băă”
Dezlegare la amante dată de Gigi Becali pentru „fratele” Mihai Stoica. De ce...
Dezlegare la amante dată de Gigi Becali pentru „fratele” Mihai Stoica. De ce a devenit patronul de la FCSB mai maleabil cu angajații săi
DIVORȚUL ANULUI 2024! Și-au spus ADIO după 29 de ani de căsnicie! La...
DIVORȚUL ANULUI 2024! Și-au spus ADIO după 29 de ani de căsnicie! La ei chiar nu se aștepta nimeni, păreau atât de fericiți împreună!
Milionarul Călin Donca, Anamaria Prodan și Adriana Bahmuțeanu, despre anularea alegerilor: „Ar trebui...
Milionarul Călin Donca, Anamaria Prodan și Adriana Bahmuțeanu, despre anularea alegerilor: „Ar trebui arestați judecătorii Curții Constituționale”
Scandal monstru între Octavia Geamănu și Alina Pușcaș. FANATIK a aflat ce se...
Scandal monstru între Octavia Geamănu și Alina Pușcaș. FANATIK a aflat ce se află în spatele circului din online
Video. Un nevăzător, discurs cutremurător despre haosul de la alegerile din România
Video. Un nevăzător, discurs cutremurător despre haosul de la alegerile din România
De ce s-au anulat alegerile prezidențiale. Motivarea Curții Constituționale
De ce s-au anulat alegerile prezidențiale. Motivarea Curții Constituționale
Haos meteorologic în România. Vin fenomene meteo extreme
Haos meteorologic în România. Vin fenomene meteo extreme
Gabriela Cristea, anunţ despre căsnicia cu Tavi Clonda. Totul a plecat de la...
Gabriela Cristea, anunţ despre căsnicia cu Tavi Clonda. Totul a plecat de la bani, viaţă dublă...
Parc fotovoltaic plutitor pe râul Olt. Investiția Hidroelectrica se ridică la 10 milioane...
Parc fotovoltaic plutitor pe râul Olt. Investiția Hidroelectrica se ridică la 10 milioane de euro!
CREȘTERI de 25% la PENSII pentru 800 de mii de ROMÂNI! DOAR cei...
CREȘTERI de 25% la PENSII pentru 800 de mii de ROMÂNI! DOAR cei care au COTIZAT primesc BANII
Incident șocant în București. Ce a putut să le facă un polițist unor...
Incident șocant în București. Ce a putut să le facă un polițist unor colindatori
Influencerii de pe TikTok ai lui Călin Georgescu au fugit din țară după...
Influencerii de pe TikTok ai lui Călin Georgescu au fugit din țară după anularea alegerilor. „Te pup bă, vezi ce faci!”
Horoscop pentru anul 2025. Ce te așteaptă în domeniul iubirii, sănătății, carierei și...
Horoscop pentru anul 2025. Ce te așteaptă în domeniul iubirii, sănătății, carierei și al banilor