News

Capitala plus patru județe, o treime din cazurile COVID-19 înregistrate în ultimele 7 zile

04.08.2020 | 16:06
Capitala plus patru judete o treime din cazurile COVID19 inregistrate in ultimele 7 zile
ADVERTISEMENT

Capitala plus patru județe au bifat nu mai puțin de o treime din cazurile COVID-19 înregistrate în ultimele 7 zile. Anunțul a fost confirmat chiar de reprezentanții INSP.

Concret, Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că, în săptămâna 27 iulie – 2 august, 33,9% din totalul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus au avut loc în aceste zone.

ADVERTISEMENT

Vorbim despre Argeş, Prahova, Braşov şi Dâmboviţa, pe lângă cel mai mare oraș al țării, București. Conform raportului săptămânal de supraveghere 36,8% din totalul deceselor au fost înregistrate aici.

O treime din cazurile COVID-19 înregistrate în ultimele 7 zile în București și alte 4 județe

Interesant este că INSP arată că în judeţul Argeş rata de incidenţă cumulată este de peste 200 de cazuri/100.000 locuitori, iar în alte şapte judeţe – peste 100/100.000 locuitori.

ADVERTISEMENT

Totodată, se înregistrează un trend ascendent în ceea ce priveşte cazurile de COVID-19, faţă de săptămâna anterioară, în 30 de judeţe şi în municipiul Bucureşti.

De asemenea, reprezentanții INSP spun că unul din 14 cazuri a fost depistat la personal medical. 78,6% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59% s-au înregistrat la bărbaţi.

ADVERTISEMENT

INSP precizează că 94,8% dintre toţi cei decedaţi din cauza COVID-19 aveau cel puţin o comorbiditate asociată, cum ar fi afecţiuni cardiovasculare, neurologice, renale, pulmonare, diabet, obezitate, neoplasm

Mai mult de atât, autorităţile din Argeş, judeţ care în ultimele două săptămâni s-a confruntat zilnic cu un număr mare de infectări cu SARS-COV-2, anunţă că se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte asigurarea paturilor pentru bolnavii de COVID-19, dar şi în ceea ce priveşte numărul de medici infecţionişti şi pneumologi.

ADVERTISEMENT

”Dacă situaţia o va impune, vom mai identifica o unitate sanitară pe care să o facem de izolare şi tratament, pentru că nu mai avem personal, mă refer la medici infecţionişti sau pneumologi, să mai deschidem o altă unitate pentru formele medii şi grave.

Pentru a deschide o astfel de unitate ne trebuiesc medici infecţionişti, ştim foarte bine că nu avem decât nouă medici la Spitalul Judeţean şi trei a Câmpulung, care toţi sunt folosiţi. Altă sursă de personal nu avem”, a mai declarat Sorina Honţaru.

ADVERTISEMENT