Care sunt salariile lunare ale angajaților de la Jumbo în România. La fel ca în orice lanț de magazine, veniturile diferă de la un post la altul. Care sunt pozițiile pentru care se oferă sume destul de atractive.
În toamna lui 2013, Jumbo Group, cel mai mare retailer de jucării, produse pentru copii şi decoraţiuni interioare din Grecia, a deschis, la Timișoara, primul său magazin din România. Ulterior, în noiembrie, un al doilea magazin al grupului grecesc a fost inaugurat în Capitală.
În prezent, la nivel național, Jumbo are mai multe unități în marile orașe. Vorbim de București, Timișoara, Oradea, Arad, Ploiești, Pitești, Constanța, Suceava, Bacău, Brăila, Brașov, Sibiu, Iași și Craiova.
Mulți se întreabă care sunt salariile angajaților de la Jumbo? Ei bine, la fel ca în cazul celorlalte supermarketuri, veniturile diferă. Astfel, conform informațiilor de pe site-ul undelucram.ro, salariul unui casier este de 1.800 – 1.900 de lei net.
Funcțiile mai importante, cu mai multe responsabilități, sunt remunerate pe măsură. Astfel, un lucrător comercial expert, cu peste 3 ani de experiență, ajunge la un venit net de 3.500 de lei. Se adaugă un bonus lunar de 350 de lei și bonuri de 600 de lei.
Destul de bine câștigă și un șef de departament la Jumbo. El încasează lunar un salariu net de 2.000 de lei, dar are și un bonus de 600 de lei, plus bonuri de masă de 300 de lei.
Salarii nete de 3.000 de lei sau mai mari, plus bonusuri și tichete de masă, mai primesc și angajații care ocupă pozițiile de analist salarizare și responsabili casierie.
Angajații cu o vechime de 4 ani ca responsabil de departament pot câștiga 2.700 de lei. Aici, bonurile de masă și bonusurile nu sunt incluse. Salariu unui manevrant pornește de la 1.350 de lei plus un bonus stoc lunar de 300.
Jumbo este un retailer din Grecia de jucării și decorațiuni interioare. Compania este prezentă și pe piața din România, Bulgaria, Cipru, Macedonia, Kosovo, Serbia, Albania și Bosnia și Herțegovina.
În țara noastră, Jumbo are deschise 15 magazine. Cele mai multe sunt în Capitală: 4. Cel mai recent inaugurat este cel din Iași. Deschiderea sa a avut loc chiar vineri, 20 octombrie 2023.