News

Cât costă pachetele pentru pomană vândute pe Facebook. Conţin opt produse şi prețul nu e deloc mic

Se apropie Moşii de Iarnă, zi în care tradiţia cere să dăm de pomană, dar cei care nu au timp să meargă prin supermarketuri pot apela la firmele de catering.
12.02.2023 | 15:00
Cat costa pachetele pentru pomana vandute pe Facebook Contin opt produse si pretul nu e deloc mic
Firmele de catering se între în pachete pentru pomană Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

A rămas mai puţin de o săptămână până la Moşii de iarnă sau Sâmbăta morţilor, sărbătoare care are loc înainte de Lăsatul secului de carne pentru intrarea în Postul Paştelui. În această zi tradiţia spune că trebuie să dăm de pomană pentru sufletele celor adormiţi.

Preţul pleacă de la 45 de lei

Nu toţi avem timp să facem cumpărăturile pentru a face pachetele pentru pomană sau, însă internetul ne vine în ajutor cu o ofertă destul de generoasă, firmele catering având în ofertă pachete dedicate special unor astfel de evenimente.

ADVERTISEMENT

Preţul unui Pachet Pomană pleacă de la 45 de lei şi poate ajunge până la 65 de lei, după cum se arată într-una din ofertele firmelor de catering consultate. Asta înseamnă că în cazul unor evenimente mai mari, precum înmormântările, la o medie de 50 de persoane cărora li se oferă pomană, cel care oferă pachete trebuie să scoată din buzunar aproximativ 2.500 lei.

Pachetul clasic pentru pomană conţine: ceafă cu cartofi țărănești şi murături, un măr, cozonac, prăjitura, colac, o doză de bere, apă plată şi o lumânare. Sigur, la cerere pot fi adăugate anumite sortimente de produse, fapt care duce la modificarea preţului final.

ADVERTISEMENT

Sigur, pe lângă pachete comandate prin intermediul firmelor de catering, există destul restaurante care organizează mese festive pentru parastase, fie cu servire individuală la porție sau cu servire tip bufet suedez, cu specific adaptat pentru mesele de comemorare.

În afară de evenimentele neprevăzute, precum moartea cuiva, sau cele familiale planificate, precum pomenirea unei rude, în calendarul ortodox există mai multe sărbători fixe dedicate celor adormiţi, zile în care trebuie să mergem la cimitir şi să dăm de pomană.

ADVERTISEMENT

Prima dintre aceste sărbători este Sâmbăta Moşilor de iarnă, care are loc înainte de Lăsatul secului de carne. A doua este Sâmbăta Moşilor de vară (3 iunie) – cu o zi înaintea Rusaliilor, în timp ce Sâmbăta Moşilor de toamnă este cea de-a treia, şi este legată de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvâtorul de Mir.

Ziua de sâmbătă a fost consacrată de către Biserica Ortodoxă ca zi de pomenire a morților, deoarece potrivit scrierilor religioase, trupul Mântuitorului Iisus Hristos a fost înmormântat într-o zi de sâmbătă. Este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți. Pe de altă parte sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua învierii cu trupul.

ADVERTISEMENT

De Sâmbăta Morților se duc la biserică, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticlă cu vin, pomelnicul în care trecem numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări. De asemenea, la mormintele rudelor, oamenii trebuie să aprindă cel puțin două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele morților.

ADVERTISEMENT