Doi soți din Ploiești sunt acuzați că și-au ucis propriul copil. Anchetatorii au motive să creadă că moartea minorului de patru ani nu a fost accidentală.
Incidentul s-ar fi produs în urmă cu doi ani, atunci când un copil de patru ani a fost găsit mort, în condiții suspecte, în baie. Procurorii au deschis o ancheta, însă nu i-au pus sub acuzare pentru omor pe părinții copilului, ci doar pentru ucidere din culpă.
Practic, în lipsa unor dovezi care să indice altceva, anchetatorii au tratat cazul ca pe un simplu accident domestic. Singura care a încercat să-i convingă că nu a fost un accident este bunica paternă a băiețelului mort.
Aceasta și-a angajat un avocat și a încercat să grăbească ancheta, care părea să stagneze. Motivul: familia mai are trei copii, care, în aparență, ar putea fi în pericol.
După luni de insistență, în urmă cu două săptămâni, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Acesta a propus arestarea preventivă, pentru următoarele 30 de zile, a celor doi părinți.
Sâmbătă, 1 aprilie, Tribunalul Ploiești a judecat în regim de urgență cererea de luare a măsurii arestului preventiv pentru inculpații H.M. ți M.D.M. Cei doi sunt acuzați, oficial de comiterea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie.
”Cazul șocant îl gestionez de 6 luni, timp în care incompetența Parchetului de la Ploiești a fost fără margini. În primul rând au “cercetat” doi ani infracțiunea de ucidere din culpă, deși existau toate probele că soții și-au omorât copilul.
Culmea este că polițiștii de caz amenințau chiar partea civilă din dosar care sesizase fapta, fiindcă erau deranjați de insistențele acesteia. Partea civila este chiar mama tatălui copilului decedat, bunica lui.
După admiterea cererii de tergiversare a procesului de acum două săptămâni, cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. După audieri fulger, de două zile, părinții au fost reținuți, aseară târziu (sâmbătă, n.r.) și arestați”, a declarat avocatul Adrian Cuculis, potrivit FANATIK.