Zanni de la Survivor România și Ana Porgras au fost extrem de apropiați. La un moment dat, au existat zvonuri cum că ar avea o relație sau că și-ar dori amândoi să fie împreună.
De-a lungul competiției, gimnasta l-a susținut pentru câștigarea trofeului. Imediat după ce reality-show-ul de la Kanal D s-a încheiat cu rezultatul pe care îl știe toată lumea, Ana și trapperul s-au separat.
Zanni a pierdut prietenia focoasei brunete. Cârcotașii ar putea spune că nici nu știe ce a pierdut din celălalt punct de vedere.
Ultimele imagini apărute cu Ana, postate chiar de ea, ar lăsa cu gura căscată orice bărbat. Vedeta s-a afișat pe plajă într-un costum de baie care i-a pus în relief posteriorul. S-a transformat fără doar și poate în atracția numărul unu de la mare.
În imaginile postate pe Instagram, Ana se arată extrem de fericită, semn că a depășit episodul neplăcut prin care a trecut cu Zanni.
Vedeta petrece weekend-ul la Mamaia, acolo unde și-a rezervat un șezlong aproape de mare ca să se poată bronza cât mai bine.
Lipsită de inhibiții și dornică să trăiască vara la maximum, Ana le-a încântat privirile internauților cu fizicul ei. Toți i-au remarcat corpul ajuns la un stadiu aproape de perfecțiune.
În tot acest timp, Zanni se axează pe cariera sa muzicală. Fostul concurent de la Survivor România a scos deja o melodie imediat după ce a ajuns în țară din Republica Dominicană, în duet cu prietenul său Alex Velea, cel pe care îl consideră ca pe un frate mai mare.
Cât despre despărțirea dintre Zannidache și Ana, nu este încă foarte clar ce s-a întâmplat cu exactitate între ei. Fiecare susține că celălalt a vrut mai mult decât o relație de prietenie și că amândoi au fost destul de geloși la prima petrecere care a avut loc după terminarea concursului.
Zanni a spus că a văzut o anumită conversație în mesageria de pe Whatsapp a Anei. Ceea ce a citit nu i-a picat tocmai bine. Tânărul a lăsat să se înțeleagă că în mesajul respectiv Ana a spus ceva nepotrivit despre el.
Fanii celor doi speră la o împăcare, fie și pentru a relua relația de prietenie pe care au avut-o, care i-a ajutat să reziste mai bine condițiilor de la Survivor.