Life

Ce fac sărbătoriții zilei de astăzi? Vedetele petrec de Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este una dintre cele mai importante, cu atât mai mult cu cât mulți români, și multe vedete, poartă numele celor doi care au pus bazele creștinismului.
29.06.2021 | 13:41
Ce fac sarbatoritii zilei de astazi Vedetele petrec de Sfintii Apostoli Petru si Pavel
Sfintii Apostoli Petru si Pavel, sarbatoriti de vedetele care le poarta numele Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Sărbătoriții zilei, fie că sunt Paul, Paula sau Petre, au avut parte de surprize, iar FANATIK a aflat cum s-au pregătit, astăzi, de onomastica lor Paul Surugiu, celebrul Fuego, Petre Roman și Paula Seling.

Fuego nu știa că se sărbătorește de Sfinții Apostoli Petru și Pavel

„Azi e ziua mea de nume! Se pare că Paul vine de la Pavel! Am aflat și eu asta acum vreo câțiva ani, când oamenii au început să mă sune și să mă ureze! Ce să zic? Nu pot fi decât fericit știind că sunt iubit, că oamenii se gândesc la mine și își rup secunde din timpul lor prețios pentru a trimite câteva vorbe și gânduri sincere și frumoase. Le doresc și eu ani liniștiți și fericiți celor care azi sărbătoresc onomastica! N-am fost niciodată fanul celebrărilor mele”, a spus, în exclusivitate pentru FANATIK, Paul Surugiu, cunoscut în showbiz drept Fuego.

ADVERTISEMENT

Mai mult, recunoaște artistul, atunci când i se pun la cale petreceri surpriză, Fuego nu știe să reacționeze.

Fuego: ”Nu-mi plac petrecerile surpriză”

”De mic mi-a plăcut să-i sărbătoresc pe alții. Nu-mi plac petrecerile surpriză și nici nu prea știu cum să reacționez, deși mă bucur tare! Povestea cu numele e oricum tare interesantă. Eu cred cumva că numele ne sunt predestinate și ajungem să ne identificăm cu acestea, să facă parte din ce însemnăm. Numele de Paul, pentru mine, înseamnă bucuria vremii, înseamnă identitatea artistică. Chiar dacă am ales numele de Fuego, la începuturile carierei, în anii aceștia, oamenii știu că mă cheamă Paul și așa mă și strigă”, a mai spus Fuego pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Ce face Fuego de onomastica sa: ”Sunt un om simplu”

Chiar dacă, deja, îi sună telefonul fără încetare, artistul fiind felicitate de sutele de prieteni și de admiratori ai săi, Paul Surugiu a recunoscut pentru FANATIK că va sărbători prin… muncă.

”Nu celebrez în mod deosebit ziua de azi. Am programate repetiții cu Prestige Orchestra pentru concertul din 23 august, de la Teatrul Național din București, probabil voi fi alături de câțiva prieteni și asta e tot. Nu fac niciodată mare tam-tam pentru persoana mea. Eu sunt un tip modest, fără prea multe dorințe mărețe sau pretenții. Mai ales acum, în timpul acesta ciudat pe care-l trăim, ar fi impropriu, ar fi deplasat să-mi doresc lucruri formidabile. De fapt nu mi le-am dorit niciodată, în special cele din plan material. Sunt un om chibzuit și am cumva de toate, fără ca asta să însemne extravaganțe majore. Eu sunt un om simplu, care trăiește la fel și care niciodată n-a făcut caz de cine e sau ce a realizat. Sunt bucuros cu ele, dar nu mă bat cu pumnul în piept și nici nu impun nimănui nimic”, a mai spus, pentru FANATIK, Fuego.

ADVERTISEMENT

Fuego știe ce își dorește, chiar dacă e aproape imposibil să se întâmple

”Vreau în schimb să trecem cu bine peste nebunia pe care o trăim, care mă rănește. Dincolo de asta, vreau să rămân rațional, cumpătat și cu dragoste de lume și de viață”, spune, pentru FANATIK, Fuego, recunoscând că este deranjat de problemele care au afectat întreaga lume.

În altă ordine de idei, anunță Paul Surugiu, este totuși fericit că, în curând, va reveni pe micile ecrane și că, tot astăzi, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel va putea să le ofere fanilor săi un cadou muzical.

ADVERTISEMENT
Fuego Paul Surugiu
Paul Surugiu, Fuego, isi sarbatoreste onomastica prin munca si repetitii pentru show-ul anuntat pentru luna august Sursa foto: arhiva personala Paul Surugiu

”Vreau să pot face lucruri de calitate, fie că sunt pe scenă, pe internet sau la TVR 2, acolo unde, în septembrie, începe cel de-al șaptelea sezon al emisiunii mele. Vreau să am în continuare simțul penibilului, să mă pot exprima în voie, să trăiesc partea mea de lume și de artă, care chiar dacă nu coincide întotdeauna cu marea masă a mediocrității, este plină de frumos și de înalt. Mulțumesc pentru ce sunt și pentru faptul că vă gândiți la mine, iar azi, de la ora 17.00, pe canalul meu oficial de Youtube – Fuego-Paul Surugiu, vă ofer un clip nou, la o piesă mai veche, dar frumoasă, dedicată vouă!”, a mai spus Paul Surugiu-Fuego.

Petre Roman petrece cu fiul său, Petrus

Petre Roman este și el sărbătorit astăzi, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Și, normal, alături de el este serbat și fiul său și al Silviei Chifiriuc, soția fostului premier al României.

”Pentru mine, o spun sincer, astăzi este important pentru că îl serbăm pe Petrus, pe fiul meu. Soția mea s-a ocupat de cadouri, sunt convins că îi va plăcea lui Petrus ce i-am cumpărat (râde, n. red.). Silvia se ocupă de lucrurile acestea, se pricepe mai bine. Suntem cu toții, alături de niște prieteni buni, la Techirghiol, iar asta e ceea ce contează, contează să fim împreună, fericiți, să ne simțim bine. Pentru mine, acesta este marele cadou, iar faptul că Petrus este bine și îi place aici, unde i-am adus, îmi face ziua și mai frumoasă”, a spus, în exclusivitate pentru FANATIK, Petre Roman.

Paula Seling nu serbează onomastica

FANATIK a vorbit cu soțul Paulei Seling, Radu, cel care ne-a mărturisit că la ei în familie nu se obișnuiește să se serbeze vreo onomastică.

”Noi nu prea sărbătorim onomasticele. Probabil ne vom relaxa, poate ne vom vedea cu niște amici, dar nu vom face caz cu această sărbătoare”, a spus, în exclusivitate pentru FANATIK, Radu Bucura, soțul cântăreței Paula Seling.

ADVERTISEMENT