News

Ce i-a transmis Securitatea lui Nicolae Ceaușescu înainte de Revoluție: “S-a generat dezastrul pentru regimul său”

16.06.2019 | 15:04
Ce ia transmis Securitatea lui Nicolae Ceausescu inainte de Revolutie Sa generat dezastrul pentru regimul sau

Ce i-a transmis Securitatea lui Nicolae Ceaușescu înainte de Revoluție! Securitatea îi aducea lui Nicolae Ceaușescu doar vești bune, ar acest lucru s-a răsfrânt într-un final asupra sa și asupra regimului condus de el. Veștile bune păreau că sunt foarte bine tolerate de Nicolae Ceaușescu, care nu dorea să le audă pe cele proaste. Astfel, Securitatea i-a tot adus vești bune, până în decembrie 1989, când Elena și Nicolae Ceușescu au fost executați, chiar în ziua de Crăciun.

Ce i-a transmis Securitatea lui Nicolae Ceaușescu înainte de Revoluție

Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, a vorbit, într-un interviu acordat revistei „Sinteze“, coordonată de sociologul Vasile Dâncu, despre rolul Securităţii în perioada ceauşistă.

„În perioada de apogeu a lui Ceauşescu, când din punct de vedere extern România se implica puternic în Orientul Mijlociu, reuşea să deschidă o comunicare chiar cu blocul antagonic atunci, chiar cu Statele Unite, să ne aducem aminte de venirea lui Nixon în România, cu Kissinger purtând cravate de pionier pe aici, atunci Securitatea sau o parte a Securităţii a avut, fără îndoială, un rol important în această proiecţie, păcat că Ceauşescu în final nu a folosit această bună politică externă, eficientă, i-aş spune, în sens intern“, a opinat George Maior.

Ce i-a transmis Securitatea lui Nicolae Ceaușescu înainte de Revoluție
Ce i-a transmis Securitatea lui Nicolae Ceaușescu înainte de Revoluție sursa foto: descopera.ro

Ceaușescu dorea doar vești bune și astfel s-a rupt de realitate

Potrivit lui Maior, Securitatea l-a îndepărtat pe Ceauşescu de realitate, ceea ce a dus, în cele din urmă, la prăbuşirea regimului. „Şi Ceauşescu s-a complăcut în acest joc, începea, şi acesta-i un sindrom al liderului care întotdeauna doreşte veşti bune, începea să creadă doar în necesitatea veştilor bune, lumea era timorată şi s-a blocat profesional, având un rol nefast din punct de vedere intern acest lucru“, a arătat şeful SRI şi a adăugat că, pe de altă parte, Ceauşescu suspecta Securitatea, dar nu a acţionat în consecinţă.

„Din această suspiciune, poate şi reciprocă pe anumite paliere, s-a generat dezastrul pentru regimul său, pentru noi un lucru bun că a plecat de la putere. Iată de ce serviciile de informaţii au obligaţia, într-o democraţie, să-şi păstreze neutralitatea şi independenţa, să nu vibreze la dorinţele, visele, himerele liderilor, obsesiile lor, să fie fruste, să fie cu sânge rece în a transmite în special veştile proaste, pentru că veştile bune ştiu mulţi să le transmită“, a conchis Maior.