Sporturi

Ce mesaj a transmis WTA pentru sărbătorita Halep! Simona a reacţionat pe Twitter!

27.09.2018 | 18:00
Ce mesaj a transmis WTA pentru sarbatorita Halep Simona a reactionat pe Twitter

WTA i-a transmis Simonei Halep un mesaj de ziua ei. Simona Halep împlineşte astăzi 27 de ani, iar cei de la WTA i-au transmis Simonei un mesaj de felicitare prin intermediul unui videoclip care însumează cele mai speciale momente trăite de liderul mondial în acest sezon, unul cu foarte multe împliniri pe plan profesional. Simona Halep a cucerit anul acesta primul său titlu de Grand Slam, la Paris, după o finală disputată cu Sloane Stephens.

Pe contul oficial al WTA a apărut în această după amiază un material video, iar cei de la Asociaţia de Tenis feminin şi-au îndemnat urmăritorii de pe reţelele de socializare să-i transmită Simonei un mesaj însoţit de un buchet de flori din emoji. Suporterii româncei au fost foarte receptivi şi i-au scris Simonei câte un mesaj de ziua ei, dorindu-i să mai cucerească şi alte titluri majore.

 

View this post on Instagram

 

Happy birthday ? @simonahalep!! Send her a ? below ?

A post shared by WTA (@wta) on

Simona Halep a fost sărbătorită pe reţelele de socializare

Simona a sărbătorit astăzi alături de echipa ei, însă a avut timp şi de antrenament şi timp liber. În curând, alături de ocupanta locului 1 va reveni şi Darren Cahill, care a petrecut timp cu familia lui. În momentele ei de linişte, Simo şi-a verificat mesajele primite de la suporteri. O fană împătimită a liderului mondial a realizat cu ocazia zilei de naştere a idolului său un material video cu momentele emoţionante trăite de Simona Halep anul acesta, iar constănţeanca a replicat pe Twitter fiind încântată de cadoul primit virtual.

“Iubesc acest videoclip! Îţi mulţumesc, Antonia, o modalitate grozavă de a-mi termina ziua de naştere”, a scris Simona pe contul personal de Twitter. În China, la Beijing, ziua este deja pe final, iar Simona a profitat de cele câteva minute înainte de odihnă pentru a vedea mesajele transmise de fanii săi. După turneul de la Beijing, Halep va merge la Moscova pentru competiţia de la Kremlin, iar mai apoi va merge la Singapore pentru Turneul Campioanelor.

Tags: