News

Ce pensie va încasa un român de la stat, după 36 de ani de contributivitate, care se va pensiona în 2024. Suma nu e deloc mică

Pensiile vor crește în două etape, în anul 2024. Ce sumă va primi un român cu 36 de ani de contributivitate, potrivit calculului.
07.11.2023 | 07:14
Ce pensie va incasa un roman de la stat dupa 36 de ani de contributivitate care se va pensiona in 2024 Suma nu e deloc mica
Ce pensie va încasa un român de la stat, după 36 de ani de contributivitate. Colaj Fanatik/ Foto Hepta/pensie.ro
ADVERTISEMENT

Ce pensie va încasa un român de la stat, după 36 de ani de contributivitate, care se va pensiona în 2024. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a precizat cum se va face calculul în cazul viitorilor pensionari, în cadrul unei emisiuni la Antena 3.

Ce pensie va încasa un român de la stat, după 36 de ani de contributivitate

Conform exemplului de calcul, formula prin care vor crește pensiile anul viitor va aduce sume semnificative în plus pentru seniori. Ca oamenii să înțeleagă mai bine, Simona Bucura Oprescu a oferit exemplul unui angajat cu salariu mediu brut, facultate de 5 ani, armata de 6 luni şi șomaj de 6 luni (înainte de 2001), cu o contributivitate de 36 de ani.

ADVERTISEMENT

„1 punct de pensie x 36 de ani = 36 de puncte. Avem facultate 5 ani, armată, șase luni, șomaj șase luni, asta înseamnă că avem 6 ani de perioade asimilate, adică 6,5 puncte calculate astfel:

0,5 puncte pentru perioada 25-30 de ani x 5 ani, 0,75 de puncte pentru perioada 30-35 de ani x 5 ani. 1 punct pentru perioada 35-36 de ani x 1 an. Mai avem şi punctele de necontributive calculate astfel: 0,25 puncte x 6 ani =1,5 puncte. Pentru a vedea totalul punctelor de pensie, vom aduna punctele contributive cu punctele de stabilitate și cu punctele necontributive și vom obține un punctaj de 44 de puncte la salariatul nostru.

ADVERTISEMENT

Apoi vom înmulți totalul punctelor acumulate cu valoarea punctului de referință 81 lei, ceea ce înseamnă că, în exemplul nostru, salariatul nostru va avea o pensie în valoare de 3.564 lei”, a transmis Simona Bucura Oprescu.

Ce pensie va avea un lucrător comercial, după 35 de ani de contributivitate

De asemenea, ministrul atrage atenția că la ora actuală un lucrător comercial, cu 35 de ani de contributivitate, primește o pensie de doar 1.125 de lei. De la 1 ianuarie 2024, odată cu creșterea de 13%, va avea 1.281. O majorare semnificativă va obține de la 1 septembrie 2024, când pensia va crește la 1.965 de lei, conform noului calcul prezentat de ministrul Muncii.

ADVERTISEMENT

Simona Bucura Oprescu spune că foarte mulți români trăiesc în prezent din această pensie. De altfel, unii pensionari, care au contributivitate mai mică, au intrat în indemnizație minimă socială.

O altă categorie profesională care va beneficia de pensii mai mari, în urma noii formule de calcul, o reprezintă profesorii. Conform ministrului, cele mai mari majorări le vor avea dascălii care și-au desfășurat activitatea înainte de 2001.

ADVERTISEMENT

„Totalul punctelor acumulate (puncte contributivitate, puncte necontributivitate, puncte de stabilitate) se înmulțește cu Valoarea punctului de referință (acesta este 71 de lei în prezent, iar începând cu 1 ianuarie va fi 81 de lei) și obținem valoarea pensiei”, a adăugat Simona Bucura Oprescu.

 

ADVERTISEMENT