News

Pensii mai mari din 2024. Șeful Casei de Pensii, anunț important pentru milioane de pensionari

Pensiile vor fi mai mari din 2024. Majorările vor fi făcute în două etape. Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, vine cu noi precizări.
06.11.2023 | 07:18
Pensii mai mari din 2024 Seful Casei de Pensii anunt important pentru milioane de pensionari
Pensii mai mari din 2024. Colaj Fanatik/ Foto Hepta/Pinterest
ADVERTISEMENT

Pensii mai mari din 2024. Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a făcut un anunț important pentru vârstnici, aducând noi precizări despre schimbările care vor fi introduse începând cu anul viitor.

Pensii mai mari din 2024. Anunțul șefului Casei de Pensii

Milioane de seniori din România vor avea pensiile mărite în 2024. Majorarea va fi făcută în două etape. Potrivit lui Daniel Baciu, punctul de pensia va ajunge la valoarea de 2032 de lei, odată cu noile modificări de lege.

ADVERTISEMENT

„Articolul 84 prevede foarte clar această majorare a tuturor pensiilor existente. Aproximativ 5 milioane de pensionari existenți în momentul de față în sistemul public de pensie care vor beneficia de această majorare a punctului de pensie cu 13,8%.

Punctul de pensie va ajunge la valoarea de 2032 de lei. Toți pensionarii în plată vor beneficia”, a precizat președintele Casei Naționale de Pensii, în cadrul unei emisiuni, la România TV.

ADVERTISEMENT

Când se va aplica a doua majorare

Noua lege a pensiilor va fi finalizată până la începutul anului 2024, în luna ianuarie, atunci când va fi aplicată prima majorare, sumele fiind indexate cu rata inflației. A doua majorare va avea loc în luna septembrie, în momentul finalizării procesului de recalculare.

„O mare majoritate din pensionari vor primi această majorare și după recalculare. Acum așteptăm ca legea să-și parcurgă procesul legislativ în Parlament”, a transmis Daniel Baciu, fiind întrebat dacă termenul de 1 septembrie va fi respectat în cazul celei de-a doua majorări.

ADVERTISEMENT

Șeful Casei de Pensii adaugă faptul că după ce legea va apărea în Monitorul Oficial, se va ține cont de termenul de 90 de zile pentru elaborarea normelor de aplicare a modifcărilor. Apoi va fi implementată noua lege a pensiilor.

„Va fi nevoie de un nou mod de calcul. Un nou program informatic de calcul al pensiilor. Trebuie să facem toate acestea într-un timp foarte scurt. Ca apoi pensionarii să primească toate pensiile recalculate”, a adăugat Daniel Baciu, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT

Oficialii au ținut să precizeze că niciun senior din România nu va avea pensia mai mică, odată cu aplicarea noii legi. Toate calculele privind majorarea au fost aprobate de Banca Mondială și Comisia Europeană, potrivit ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

 

 

ADVERTISEMENT