Vârsta își spune cuvântul în cazul lui Cătălin Măruță, sau cel puțin asta crede vedeta Pro Tv. Soțul Andrei se confruntă cu o serie de probleme de sănătate care îi dau mari bătăi de cap.
Într-un interviu acordat recent, Cătălin Măruță a vorbit despre cariera sa, iar printre altele și despre viața personală. Vedeta a recunoscut că are niște probleme de sănătate.
Mai exact, prezentatorul tv se juca cu fiul său pe plaja în timpul vacanței de vară din acest an, iar din neatenție, a ajuns să își rupă ligamentele încrucișate.
Deși a amânat cât a putut de mult momentul, Cătălin Măruță spune că trebuie să se opereze în final, pentru că nu ai are ce să facă.
El nu dă vina neapărat pe jocul cu fiul său, ci mai degrabă pe vârstă, pentru că acesta nu se mai simte ca la 20 de ani.
”Nu te mai simți ca la 20 de ani, normal, numai că problema mea este de la niște ligamente încrucișate rupte, pe care, de obicei, le rup oamenii care fac sport de performanță. Numai că la mine s-a întâmplat pur și simplu”, a dezvăluit el, pentru EGO.ro.
Cătălin Măruță a vorbit și despre intervenția chirugicală. Soțul Andrei spune că are încredere în medicii din România, drept urmare, se va opera în țară.
A vorbit între timp și cu un doctor, iar toate lucrurile sunt pregătite. Pe de altă parte, prezentatorul tv nu știe când va avea timp pentru a face și acest lucru, având în vedere că are un stil de viață destul de agitat, iar timp personal mai deloc. El este totodată și managerul soției sale, Andra.
”Aici, în România, 100% o să fac operația. Am și vorbit cu doctorul, e totul pregătit. Timp să am ca să mă duc să fac”, a adăugat Cătălin Măruță.
Cel mai probabil după operație acesta va avea nevoie și de o perioadă pentru a se putea recupera.