Turismul revine încet la cifrele de dinainte de pandemie, iar România revine pe agenda călătorilor străini, cifrele care raportează sosirile fiind în creştere de la o lună la alta. Majoritatea celor care vin în ţara noastră sunt surprinşi plăcut de cele întâlnite aici, împărtăşindu-şi apoi public impresiile.
Printre cei impresionaţi de România se află şi un polonez care şi-a împărtăşit uimirea pe platforma Reddit. Însă lucrurile pe care acesta nu se aştepta să le găsească în ţara noastră nu sunt nici pe departe cele convenţionale de care sunt uimiţi în general turiştii străini, referitoare la tradiţii ori natură.
Turistul polonez a fost impresionat de lucruri mult mai practice, precum aparatele de cafea şi toaletele publice. “Aparatele de cafea – nu am mai văzut ceva asemănător în nicio altă țară europeană.
În România, aparatele de cafea sunt peste tot, bineînțeles că gările, stațiile de autobuz sau magazinele alimentare sunt un loc normal pentru aparatele de cafea, dar le-am văzut și în mijlocul străzii, într-un magazin de brânzeturi, un magazin de veselă și chiar într-o măcelărie.
Ceea ce este, de asemenea, interesant este că multe dintre ele distribuie ‘linguri’ din lemn, ceea ce nu am văzut în nicio altă țară“, a scris turistul, citat de stiridiaspora.ro.
Al doilea aspect practic care l-a impresionat pe turistul polonez este legat de toalete publice. Pe lângă faptul că sunt gratuite el a remarcat că sunt şi foarte curate. Ba chiar face comparaţii cu alte ţări din vestul Europei şi ne aşază mult deasupra acestora.
“Toalete publice – nu sunt sigur dacă este un lucru specific românesc sau bucureștean, pentru că nu am văzut așa ceva în Constanța și Cluj-Napoca, dar faptul că există o toaletă GRATUITĂ, curată și cu autocurățare, practic pe fiecare stradă din București este un lucru pe care îl apreciez foarte mult.
Am văzut toalete gratuite și în Belgia, dar erau doar pentru bărbați și arătau de parcă nu au fost curățate în ultimii 40 de ani”, a mai scris turistul polonez.
Impresiile acestuia s-au bucurat de apreciere din partea românilor, iar dacă un utilizator, Andra, îi mulţumeşte pentru unul dintre cele mai pozitive comentarii din ultima vreme, altul, Tibi, îi comentează uşor ironic: “După cum vedeţi, suntem la fel de surprinşi ca şi dumneavoastră”.