Life

Ce s-a ales de Adriana Muraru, jurnalista care o înlocuia pe Andreea Esca la Pro TV. Cu ce se ocupă acum, după ce nu a mai apărut la TV

Cu ce se ocupă, în prezent, Adriana Muraru. Vedeta a renunțat la televiziune, dar a continuat să fie prietenă cu Andreea Esca
24.02.2024 | 15:00
Ce sa ales de Adriana Muraru jurnalista care o inlocuia pe Andreea Esca la Pro TV Cu ce se ocupa acum dupa ce nu a mai aparut la TV
Cu ce se ocupă, în prezent, Adriana Muraru. Sursa foto: Facebook, captură Youtube
ADVERTISEMENT

Andreea Esca este una dintre veteranele televiziunii și, în special, ale Pro TV-ului. Din 1995 și până în prezent, aceasta a putut fi urmărită mereu la pupitrul știrilor de seară. Însă, nu multă lume își mai amintește faptul cu au existat perioade în care aceasta a avut înlocuitori. Unul dintre ei a fost Adriana Muraru.

Adriana Muraru și Andreea Esca, o prietenie ce a rezistat în timp

Dățile în care Andreea Esca nu a putut fi văzută la pupitrul știrilor de la Pro TV pot fi numărate pe degetele de la o mână. Foarte rare au fost momentele în care jurnalista nu s-a putut prezenta la datorie.

ADVERTISEMENT

În acele dăți în care Andreei i-a fost imposibil să ajungă, a avut mereu înlocuitori de nădejde. Adriana Muraru este un astfel de exemplu, jurnalista având și în prezent o relație bună cu Andreea Esca.

Adriana și Andreea s-au cunoscut datorită meseriei pe care au avut-o amândouă, dar și datorită pasiunii pentru jurnalismul de calitate. De-a lungul timpului, prietenia lor a rezistat, chiar dacă drumurile lor s-au separat, la un moment dat.

ADVERTISEMENT

Cariera Adrianei Muraru s-a conturat la multe posturi de televiziune. Aceasta a fost jurnalistă la Pro TV, la TVR și la Digi 24 de unde a demisionat în 2017. După ce a părăsit lumea jurnalistică, aceasta și-a găsit o nouă pasiune.

Noua pasiune a Adrianei Muraru de când a renunțat la jurnalism

De ani buni de zile, Adriana Muraru și-a deschis propria ei editură. Pasionată de literatură, aceasta a vrut să aducă în fața iubitorilor de lectură unele dintre cele mai frumoase lecturi nemuritoare.

ADVERTISEMENT

În anul 2017, atunci când a avut loc o lansare de carte sub editura deținută de Adriana Muraru, Andrea Esca nu a lipsit de la eveniment. Jurnalista de la Pro TV s-a asigurat că este alături de fosta ei colegă și că o susține în noul ei parcurs profesional.

”O știti probabil pe Adriana Muraru de la radio sau de la televiziune… Ce nu stiti poate este că a decis să-și împlinească un vism iar visul ei a devenit realitate. E o editură care publică romane pentru adolescenți. M-am bucurat astăzi să-i fiu alături pentru lansarea cărții ” O fata din bucăți”, a scris Andreea Esca, la acea vreme, potrivit libertatea.ro.

ADVERTISEMENT

Adriana Muraru și-a dorit de mai bine de 10 ani să deschidă o librărie. Din păcate, planurile ei au fost mereu date peste cap de câte un obstacol. La un moment dat, criza financiară din 2008 a trezit-o la realitate și aproape că renunțase la ideea de a mai debuta în lumea afacerilor.

”Făceam tot felul de planuri împreună cu o prietenă, destul de nerealiste, cred, pentru că nu aveam bani pentru o astfel de investiție. În această fază ne-a prins criza financiară din 2008, care ne-a trezit la realitate. A rămas, însă, undeva, gândul ăsta de a face ceva legat de cărți”, a declarat Adriana Muraru pentru alist.ro.

Însă, pasiunea ei pentru lectură a fost mai mare decât orice frică. Jurnalista și-a asumat riscul și a fost cea mai bună decizie pe care o putea lua. Acum, editura ei se bucură de succes în rândul publicului și este locul unde investește cel mai mult timp și cea mai multă energie.

 

ADVERTISEMENT