Life

Ce s-a ales de Natalia Oreiro. Fostul ”înger sălbatic”, de nerecunoscut la 44 de ani

O mai ții minte pe Natalia Oreiro, actrița de telenovele care a înnebunit România acum 20 de ani? Vedeta e complet schimbată la 44 de ani.
02.08.2021 | 18:20
Natalia Oreiro, actriță și cântăreață. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Natalia Oreiro a devenit un idol al maselor în urmă cu mai bine de 20 de ani datorită rolurilor pe care le-a avut în telenovele de succes.

Cel mai celebru rol este cel jucat în „Înger sălbatic”, unde a interpretat o tânără rebelă pe nume Milagros, care a provocat o adevărată isterie la nivel mondial.

ADVERTISEMENT

După succesul pe care l-a cunoscut cu telenovela de la Telefe, pentru actriță s-au deschis o serie de porți în showbiz. Pe lângă telenovele, Natalia a fost și este cunoscută și pe plan muzical, fiind interpreta unor melodii care au făcut, de asemenea, înconjurul lumii.

Natalia Oreiro, de la telenovele la Got Talent Uruguay

Naty a mai jucat în seriale precum „Patito feo”,. „Kachorra” și „Solamente vos”. Ultima telenovelă în care a apărut a fost „Entre canibales”, difuzată în anul 2015 de Telefe Argentina.

ADVERTISEMENT

Vedeta s-a remarcat și ca prezentatoare la Canal 10, în țara sa de origine, Uruguay. Natalia a fost gazda Got Talent Uruguay în anul 2020.

Cântăreața și actrița s-a realizat nu doar din punct de vedere profesional în toți anii care au venit după boom-ul Înger sălbatic. Vedeta este împlinită și pe plan personal, fiind mămica unui băiat de 9 ani căruia i-a pus numele Merlin.

ADVERTISEMENT

Actrița arată la fel de bine ca atunci când pășea în lumina reflectoarelor, doar că are un look complet schimbat. Vedeta a renunțat în ultima vreme la coafurile care au consacrat-o și la roșcat.

Militantă pentru drepturile comunității gay

Acum este blondă și îi stă de minune. Dintre țările în care a avut un succes fulminant, Naty are o legătură cu totul specială cu Rusia. S-a creat inclusiv un documentar despre ea a cărui temă este iubirea pe care rușii o au față de uruguyană.

ADVERTISEMENT

Cu toate că numele ei este unul extrem de cunoscut de ruși, în anul 2018, Natalia a fost implicată într-un scandal imens. Artista a sfidat legile din țara lui Putin și a apărut la radioul național purtând un tricou cu curcubeu, unul din simbolurile folosite la paradele gay.

De altfel, vedeta militează de mai mulți ani pentru drepturile comunității LGBTQIA+. Despre acest subiect sensibil a vorbit chiar în țara unde populația nu e foarte deschisă către acceptarea comunității gay.

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: