Paula Rădulescu, prima soție a lui Dem Rădulescu, nu mai apare pe scenă de ceva timp, din cauza problemelor de sănătate. Actrița a suferit foarte mult după decesul bunelor sale prietene și foste colege de scenă, Stela Popescu și Cristina Stamate.
Au trecut aproape 23 de ani de la moartea lui Dem Rădulescu, unul dintre cei mai mari actori români. Actorul a fost căsătorit cu Paula Rădulescu timp de 22 de ani, după care au divorțat. S-a căsătorit, ulterior, cu Adriana Șchiopu, cu care a rămas până în 2000, atunci când actorul s-a stins din viață.
Prima soție a regretatului actor a fost actriță și balerină la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, acolo unde a împărțit scena și cabina de machiaj cu Stela Popescu și Cristina Stamate. Cele trei erau ca niște surori, iar Paula Rădulescu a fost marcată de moartea lor.
Actrița nu are o stare prea bună de sănătate. Paula Rădulescu are probleme cu inima de ceva timp, motiv pentru care nu are voie să urce pe scenă, chiar dacă i s-a propus acest lucru.
“E exclus să mai urc pe scenă. Doctorul nu-mi permite. Sunt o fire emotivă. Din nefericire, nu stau bine cu sănătatea. Se ivesc probleme la tot pasul, având tensiune oscilantă și fibrilațiile astea. Fără emoții, fără surprize.
Emoțiile de pe scenă și întâlnirea cu publicul, întotdeauna reprezintă altceva, sunt total diferite. E mai complicat, ai o responsabilitate”, a declarat Paula Rădulescu pentru Cancan.ro.
În perioada verii, Paula Rădulescu merge să se răcorească într-o zonă de munte, acolo unde una dintre verișoarele sale deține o proprietate. Fosta soție a lui Dem Rădulescu petrece o săptămână acolo.
Stela Popescu și Cristina Stamate au murit în aceeași lună, noiembrie 2017, la câteva zile distanță una de cealaltă. Paula Rădulescu a suferit foarte mult după ce și-a pierdut bunele prietene, pe care le-a visat foarte des de atunci. De altfel, visele sale sunt legate de teatru.
După moartea celor două actrițe, la care Paula Rădulescu a ținut foarte mult, aceasta a început să aibă problemele de sănătate. Au petrecut mulți ani împreună pe scenă, lucru care le-a apropiat.
“Le visez ori în cabină, ori înainte de a urca pe scenă, ori ceva legat de costume. Ca și când am fi rămas mai departe în aceeași combinație, a noastră de colege și prietene. Îmi lipsesc enorm, nu mi-am putut închipui vreodată că le-am iubit atât de tare… Absolut, există o legătură dincolo de moarte.
Noi am fost ca și surorile. Faptul că am jucat împreună și am stat în aceeași cabină ne-a unit extrem de tare. S-au dus prea repede, una după alta. Iar de atunci, inima mea a început să-mi facă probleme”, a mai spus actrița pentru sursa citată.
După fiecare vis în care apar Stela Popescu și Cristina Stamate, Paula Rădulescu aprinde o lumânare și împarte mâncare. La cimitir nu ajunge foarte des, deoarece nu se mai deplasează cu mașina pe distanțe atât de mari. Actrița încă mai conduce, dar numai pentru a-și duce la bun sfârșit treburile necesare.