Life

Ce să pui în colivă ca să-i dai cel mai bun gust. Adaugi doar acest lucru și va fi un deliciu

Ingredientul secret pe care să-l adaugi în colivă pentru a-i da cea mai bună aromă. Rezultatul va fi unul cu adevărat delicios.
25.04.2024 | 19:57
Ce sa pui in coliva ca sai dai cel mai bun gust Adaugi doar acest lucru si va fi un deliciu
Ce să pui în colivă pentru a avea un gust deosebit. Sursa foto: colaj Fanatik/ Facebook
ADVERTISEMENT

Deși românii cunosc coliva din obiceiurile creștine, aceasta are origini mult mai vechi. Pe de altă parte, poate constitui un desert cu adevărat delicios, iar pentru un gust și mai bun este nevoie de un ingredient secret.

Ce să pui în colivă pentru a fi delicioasă

Coliva este utilizată încă de pe vremea tracilor pentru a-și celebra străbunii. În plus, era utilizată și ca aliment profan. Conceptul pe care se baza era acela că pământul este purtător de viață și de semințe, mai ales că grâul era principala sămânță și era legat de divinitate.

ADVERTISEMENT

Legătura dintre colivă și ritualul mortuar este acela că moartea nu trebuia privită ca fiind definitivă. Grâul din care era făcută coliva simboliza puterea zămislitoare și purtătoare de nemurire a pământului.

Și chiar dacă are origini păgâne, coliva a fost adoptată de creștini. Dar acest preparat nu se consumă doar la evenimente triste, așa cum se crede, ci este considerat și un desert cu adevărat delicios.

ADVERTISEMENT

De-a lungul timpului, rețeta originală de colivă a suferit mai multe schimbări. La început, se făcea numai din grâu fiert, mere și nuci- acestea au fost alese deoarece au formă de cruce.

Pe parcurs, mierea a fost înlocuită cu zahăr și au mai fost adăugate și alte ingrediente, precum cacao, cocos, scoțișoară, stafide și bomboane pentru ornat. În unele țări conține chiar și alte cereale.

ADVERTISEMENT

Ingredientul secret al preparatului

Dar există mai multe moduri de a prepara coliva. Una dintre rețete conține și un ingredient secret ce va face totul să aibă un gust și mai bun și o aromă deosebită care te va cuceri de la primă înghițitură.

Ai nevoie de: 1 kg de arpacaş (orz măcinat dur), dar se poate folosi şi grâu pisat, 2 ceşti de stafide, 2 căni de nucă rasă, 2 ceşti cu miere, o linguriţă de scortişoară, coaja de la o lămâie şi de la o portocală.

ADVERTISEMENT

Totodată, mai sunt necesare 500 de grame de zahăr, precum și ingredientul secret- o fiolă de esență de vanilie- . Pe listă se mai adaugă și o esență de rom, o linguriță de sare. Iar pentru ornat este nevoie de pesmet de pâine sau biscuiţi, cacao, bomboane colorate și miez de nucă.

Pentru a face o colivă delicioasă, arpacașul se spală de nouă ori în apă rece. Stafidele se înmoaie în apă cu rom, iar grâul se pune la fiert în doi litri de apă și se lasă până când se înmoaie bobul. Când este gata, se ia de pe foc și se lasă la răcit, acoperită cu un prosop umed.

A doua zi, se pune din nou la fiert și se adaugă sare, nuca rasă, coaja de lămâie, stafidele şi mierea, amestecând pentru a nu se lipi. Se mai fierbe puțin, apoi se lasă la răcit. Se pune pe un platou și se ornează după preferință.

ADVERTISEMENT