News

Ce se întâmplă cu ministrul condamnat pentru trădare prin transmitere de secrete. Codruț Șereș a fost implicat într-un dosar cu prejudiciu de 165 milioane dolari

Codruț Șereș, care vreme de doi ani a ocupat funcția de ministru al Economiei și Comerțului, a fost condamnat în două dosare de corupție. El a fost eliberat condiționat în 2018.
03.04.2022 | 15:00
Ce se intampla cu ministrul condamnat pentru tradare prin transmitere de secrete Codrut Seres a fost implicat intrun dosar cu prejudiciu de 165 milioane dolari
Fostul ministru Codruț Șereș a fost condamnat pentru trădare, fiind cercetat în dosarul privatizărilor strategice
ADVERTISEMENT

Codruț Șereș (52 de ani) a fost ministru al Economiei și Comerțului în guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, mandat ce a ținut doi ani, din decembrie 2004 până în decembrie 2006. Din 2004 și până în 2008, Șereș a reprezentat Partidul Conservator în Senat. Șereș a absolvit Academia Tehnică Militară în 1993, apoi a lucrat timp de șase ani pentru Ministerul Apărării Naționale.

Codruț Șereș, condamnat pentru trădare, a fost cercetat în dosarul privatizărilor strategice

Șereș a fost implicat în două dosare grele de corupție, cel al privatizărilor strategice și Hidroelectrica. Primul a debutat la finalul lui 2006, când DIICOT a început urmărirea penală împotriva a șase persoane, printre care Codruț Șereș (ministru al Economiei) și Zsolt Nagy (fost ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației).

ADVERTISEMENT

Cei șase au fost acuzați pentru comiterea de activități ilicite penale  în legătură cu privatizarea Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acțiunile Petrom, privatizarea Romaero București și SC Avioane Craiova, adjudecarea licitației pentru asigurarea consultanței privatizării Poștei Române și selectarea prin licitație a consultantului internațional pentru listarea la Bursă a pachetului de 46% din acțiunile deținute de statul român la Romtelecom.

Șereș a fost acuzat de DIICOT că ”a căutat sprijin pentru menținerea în funcție prin intervenții la nivelul principalilor operatori de pe piața țițeiului și gazelor, după ce s-au făcut publice condițiile nefavorabile în care România importă gaze naturale de la Gazprom”. Dosarul de urmărire penală a fost deschis în 2007, acuzațiile aduse lui Șereș fiind de trădare, spionaj și apartenență la un grup criminal organizat.

ADVERTISEMENT

Codruț Șereș s-a numărat printre protagoniștii dosarului Hidroelectrica

În ianuarie 2015, Codruț Șereș a fost condamnat definitiv la patru ani și opt luni de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete. Între timp, numele lui Șereș a apărut și în dosarul Hidroelectrica. În septembrie 2011, Șereș a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, fiind acuzat de subminarea economiei naționale, prejudicul fiind estimat la 165 milioane de dolari.

Codruț Șereș și opt foști membri din conducerea Hidroelectrica au facilitat vânzarea de energie electrică la prețuri foarte mici pentru mai multe companii. Din poziția sa de ministru al Economiei și Comerțului, Șereș i-a protejat pe membrii grupării de la Hidroelectrica, modificând acte oficiale emise de Corpul de control al ministerului.

ADVERTISEMENT

“În sarcina inculpatului Șereș Ioan Codruț se reține că, în calitate de Ministru al Economiei si Comerțului, a sprijinit gruparea constituită la nivelul conducerii S.C. Hidroelectrica S.A., prin nedenunțarea și omisiunea sesizării organelor judiciare a faptelor ilicite de care a luat cunoștință prin natura funcției deținute, a dispus efectuarea de modificări asupra materialului realizat de Corpul de Control și nu a luat măsurile care se impuneau pentru ca activitatea S.C. Hidroelectrica S.A. să se deruleze în mod legal”, a comunicat DIICOT.

Fiscul a emis un titlu executoriu pe numele lui Codruț Șereș

”Prin modalitățile descrise, inculpații au pus în pericol Sistemul Energetic Național și au cauzat un prejudiciu în sumă de aproximativ 5.400 miliarde lei, echivalentul a 165 milioane USD. În vederea acoperirii prejudiciului, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra mai multor autoturisme, imobile – locuințe și terenuri, precum și sume de bani aparținând inculpaților, în valoare totală de aproximativ 6.000.000 lei, 400.000 Euro și 200.000 USD.”, au mai anunțat autoritățile.

ADVERTISEMENT

În februarie 2016, Șereș a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul Hidroelectrica. El se afla deja la pușcărie, efectuând pedeapsa primită în primul dosar. Pe 5 februarie 2018, după ce stătuse aproape trei ani la închisoare, Șereș a fost eliberat condiționat în urma unei decizii definitive a Tribunalului Ilfov.

De atunci, Șereș a dus o viață discretă, fără să mai fie în atenția presei. Fostul ministru locuiește într-un apartament din zona Floreasca, iar pe adresa sa a sosit recent, conform FANATIK, un titlu executoriu emis de Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale a Sectorului 1. Actul a fost emis pe 11 octombrie 2021, iar anunțul colectiv în care apare numele lui Șereș a fost publicat de Fisc pe 14 decembrie 2021.

Conform site-urilor specializate consultate de FANATIK, titlul executoriu reprezintă ”înscrisul întocmit de către organul competent în condițiile prevăzute de lege în virtutea căruia creditorul poate cere, prin executare silită, îndeplinirea de către debitor a obligației asumate”. Așadar, Codruț Șereș a fost somat de Fisc să își achite datoriile pe care le-a acumulat față de instituție.

 

 

 

 

ADVERTISEMENT
Tags: