Presa spaniolă a început să furnizeze informații despre așa-zisa amantă a lui Gerard Pique, a cărei identitate este în continuare una misterioasă.
Potrivit cotidianului El Periodico, jucătorul de la FC Barcelona frecventează de câteva săptămâni apartamentul pe care îl are în orașul lui Gaudi, localizat pe strada Muntaner. Acesta ar fi fost văzut de nenumărate ori fără partenera lui, Shakira, în imobilul pe care îl deține, despre care se spune că ar fi locul unde s-a produs amantlâcul.
Potrivit dezvăluirilor ziarului mai sus menționat, Shakira l-a prins în fapt pe Pique cu alta. Jurnalista Lorena Vazquez susține că fotoreporterii cu care a vorbit, care-l monitorizează pe fotbalist zi și noapte, i-au spus că între Gerard și Shakira nu mai există o legătură la fel de strânsă de câteva săptămâni bune.
„Pique s-a văzut de câteva ori cu o femeie tânără. Asta a provocat mutarea lui într-un alt apartament. Shakira este la curent cu aceste întâlniri. Când a aflat, a provocat un scandal imens”, scriu jurnalistele Lorena Vazquez și Laura Fa de la El Periodico.
Întrebarea care stă pe buzele tuturor este cine e amanta lui Pique? Presa spaniolă nu a oferit încă nume și prenume, însă există câteva detalii despre această tânără. Are 20 de ani, cu 25 mai mică decât Shakira, este blondă, iar ca profesie este hostess.
Potrivit relatărilor făcute de jurnaliștii din Spania, fata cu care se vede Pique își câștigă existența din participarea la evenimente unde are rolul de ghid, întreținând totodată atmosfera. Se mai știe despre ea că este studentă
Nu toate întâlnirile lui Pique s-ar fi produs în apartamentul în care acum locuiește singur. Cele mai multe dintre acestea ar fi avut loc la discotecile Bling Bling și Patron, unde fotbalistul merge destul de des în ultima perioadă.
Potrivit petrecăreților care frecventează aceste localuri, Pique stă de multe ori până la 2-3 dimineața, fără Shakira.
Cuplul are de gând să publice în curând un comunicat de presă pentru a clarifica situația prin care trece. Va recunoaște Shakira public infidelitatea lui Pique? Vor anunța cei doi că sunt despărțiți oficial?