Fotbal international

Cei mai buni jucători din Fifa 20! Lionel Messi este peste Cristiano Ronaldo

10.09.2019 | 10:58
Cei mai buni jucatori din Fifa 20 Lionel Messi este peste Cristiano Ronaldo

Următorul joc din celebra serie Fifa este la mai puțin de o lună de lansarea oficială. Producătorul jocului, compania Ea Sports, a anunțat rating-urile celor mai buni 100 de fotbaliști. Așa cum era de așteptat, Lionel Messi și Cristiano Ronaldo sunt primii clasați. Argentinianul va avea un rating de 94, în timp ce starul de la Juventus are 93.

Cei mai buni jucători din Fifa 20

Fanii jocurilor video au primit ultimile vești înainte de lansarea oficială a Fifa 20, programată pe 27 septembrie. Ea Sports a anunțat rating-urile celor mai buni 100 de fotbaliști, iar Lionel Messi este cotat cu 94, fiind cel mai bun, cu doar un punct peste Cristiano Ronaldo, care a primit doar 93, spre deosebire de ediția trecută, când ambii au avut rating 94. Podiumul este completat de brazilianul Neymar, cotat la 92, la fel ca în ediția trecută.

Top 10 este completat de doi portari, Marc-Andre ter-Stegen, de la Barcelona și Jan Oblak, Atletico, doi câștigători ai Champions League, van Dijk și Salah, noul star de pe copertă Eden Hazard, coechipierul de la naționala Belgiei, Kevin de Bruyne și Balonul de Aur de anul trecut, Luka Modric.

  1. Lionel Messi – 94
  2. Cristiano Ronaldo – 93
  3. Neymar – 92
  4. Eden Hazard – 91
  5. Kevin de Bruyne – 91
  6. Jan Oblak – 91
  7. Virgil van Dijk – 90
  8. Mohamed Salah – 90
  9. Luka Modric – 90
  10. Marc-Andre ter Stegen – 90
Cristiano Ronaldo a fost devansat de Lionel Messi în noul Fifa 20. Sursă Foto: Hepta
Cristiano Ronaldo a fost devansat de Lionel Messi în noul Fifa 20. Sursă Foto: Hepta

Casa Pariurilor Liga 1, pentru prima dată în Fifa

Fanii simulatoarelor jocurilor video din România vor putea juca, pentru prima dată în istoria seriei, cu toate echipele din Casa Pariurilor Liga 1. Începând cu 27 septembrie, jucătorii pot duce FCSB, CFR Cluj, Craiova sau Dinamo spre gloria din Champions League, în “Modalitatea Carieră”, sau pot alcătui cel mai bun 11 din prima ligă și să se înfrunte cu alți jucători, în modul “Ultimate Team”.

De asemenea, și echipa națională de fotbal a României va avea echipamentul oficial în noul joc, iar George Țucudean, Alex Mitriță, Vlad Chiricheș sau Răzvan Marin, vor avea înfățișare apropiată cu cea reală.

  • 27 septembrie este data lansării Fifa 20
  • 14 echipe românești vor fi licențiate în noul joc