Fotbal intern

Cel mai nebun transfer: Vinicius la FCSB? „Dacă Gigi Becali își pune în cap, îl ia!”

02.02.2019 | 17:47
Cel mai nebun transfer Vinicius la FCSB Daca Gigi Becali isi pune in cap il ia

FCSB a remizat în deplasare cu Dunărea Călărași, scor 1-1, la debutul lui Mihai Teja pe banca tehnică a roș-albaștrilor. Chiar dacă au deschis scorul repede printr-un supergol marcat de Man, aceștia n-au reușit să păstreze avantajul, Mediop egalând în minutul 30.

La finalul partidei, Dan Alexa a dezvăluit că se aștepta ca FCSB să aibă probleme în zona fundașilor centrali. Mai mult, la conferința de presă, antrenorul a mers chiar mai departe și i-a recomandat lui Becali un jucător, pe Paulo Vinicius de la CFR Cluj.

Cel mai nebun transfer: Vinicius la FCSB?

Întrebat de reporteri dacă nu cumva Vinicius este prea scump, Alexa a răspuns: „Dacă Gigi Becali își pune în cap, îl ia”

Gepostet von Fanatik.ro am Samstag, 2. Februar 2019

De altfel, la puțin timp după meci, Gigi Becali a declarat în direct la TV că intenționează să aducă mai mulți fotbaliști, printre care și doi fundași centrali. Becali l-a criticat pe Bogdan Planic, căpitanul echipei.

Becali a vrut să-și întărească defensiva și în această iarnă, dar a renunțat în cele din urmă la idee, deși FCSB a avut mari probleme pe apărare pe toată durata acestui sezon.

Paulo Vinicius (34 de ani) este unul dintre cei mai valoroși fundași centrali din România la ora actuală. A sosit la gruparea ardeleană în 2017, de la Apollon Limassol. Pe 10 februarie 2018 reușea să înscrie un gol în fața celor de la FCSB, gol care a contat ulterior la cucerirea celui de-al patrulea titlu de campionată din istoria CFR-ului.

Vinicius a jucat în Portugalia la câteva echipe de prima ligă, precum Uniao Leiria, Braga sau Boavista, iar de fiecare dată a fost om de bază. A făcut parte din echipa ideală a sezonului 2016-17.