Life

Cele două legume pe care nu trebuie să le ții niciodată împreună la frigider. Se vor strica mult mai repede

Știai că aceste două legume nu trebuie ținute niciodată împreună la frigider? Una dintre ele contribuie la deteriorarea celeilalte.
15.11.2023 | 08:14
Cele doua legume pe care nu trebuie sa le tii niciodata impreuna la frigider Se vor strica mult mai repede
Cele două legume pe care nu trebuie să le ții niciodată împreună la frigider. Sursă foto: Pinterest
ADVERTISEMENT

Există două legume pe care nu trebuie să le ții niciodată împreună la frigider. Se vor strica mult mai repede, pentru că ambele eliberează niște substanțe chimice care interacționează între ele.

Cele două legume pe care nu trebuie să le ții niciodată împreună la frigider

Obișnuiești să ții legumele în frigider, sau în cămară? Este bine să știi că unele dintre ele pot interacționa, iar rezultatul nu e tocmai unul plăcut. Aceste două legume nu trebuie să stea niciodată împreună în frigider, ori în cămară.

ADVERTISEMENT

Este vorba despre cartofi și ceapă. Când le gătim împreună, obținem un gust deosebit. Dacă aceste legume stau împreună însă în frigider sau în cămară, ele interacționează și ajung să se strice mai repede.

Conform consumerreports.org, ceapa eliberează niște gaze sulfuroase precum sulfura de hidrogen. Aceasta contribuie la deteriorarea cartofilor. Și probabil ai observat acest detaliu, dar nu știai cauza.

ADVERTISEMENT

În momentul în care cele două legume stau împreună în frigider sau în cămară, compușii sulfuroși provoacă o accelerare a încolțirii cartofilor. În timp, aceștia se vor degrada.

Totodată, pot exista și schimbări atunci când vine vorba de mirosul și de gustul cartofilor, atunci când stau lângă ceapă. Tocmai din acest motiv, specialiștii ne recomandă să fim atenți la acest detaliu.

ADVERTISEMENT

Cum depozitezi corect cartofii

Astfel, aceste legume e bine să fie depozitate separat, în locuri bine ventilate. În acest mod vor fi proaspete mai mult timp, iar riscul de alterarea scade și el. Totodată, aceste legume nu trebuie să stea împreună nu doar în frigider, ci nici în același recipient, precum saci, pungi, sau cutii.

Referitor la cartofi, pentru a le menține prospețimea, este esențial ca aceștia să fie depozitați departe de razele soarelui sau de alte surse de căldură. Alegerea cea mai bună ar fi un loc răcoros și întunecat.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește temperatura de păstrare, cea indicată este cuprinsă între 7 și 10°C. În cazul în care depozitezi cartofii la temperaturi mai ridicate sau mai scăzute, calitatea lor va fi afectată.

Un alt sfat este legat de recipientul în care îi depozităm. Pungile de plastic nu sunt o alegere bună. Recomandate sunt fie pungile de hârtie, fie lădițele din lemn care permit aerului să circule în jurul lor, prevenind în acest mod acumularea de umiditate.

Important de știut e faptul că nu trebuie să ținem cartofii în frigider. Textura și gustul lor pot fi afectate. De asemenea, specialiștii mai spun că acest obicei poate crește cantitatea de glucide.

ADVERTISEMENT
Iarna adevărată pune stăpânire treptat pe întreaga țară. Când ajunge ninsoarea și în...
Iarna adevărată pune stăpânire treptat pe întreaga țară. Când ajunge ninsoarea și în București
A fost desemnată cea mai frumoasă femeie din țara ei, dar a spus...
A fost desemnată cea mai frumoasă femeie din țara ei, dar a spus "stop" și acum e sportivă profesionistă
Simona Halep ar fi părăsit România definitiv. Unde ar fi hotărât să se...
Simona Halep ar fi părăsit România definitiv. Unde ar fi hotărât să se stabilească sportiva din Constanța
Dorian Popa a luat o decizie radicală după ce a fost prins drogat...
Dorian Popa a luat o decizie radicală după ce a fost prins drogat şi în chiloţi la volan, iar iubita de 40 de ani l-a părăsit
Caz șocant în Olt. Un bărbat a fost decapitat, iar capul i-a fost...
Caz șocant în Olt. Un bărbat a fost decapitat, iar capul i-a fost aruncat la WC
Despre Patriarhul Daniel putine s-au stiut in totii anii acestia. Se stie ca...
Despre Patriarhul Daniel putine s-au stiut in totii anii acestia. Se stie ca nu este casatorit, dar in 2013, din senin o tanara spunea ca ii este fiica si ca vrea sa faca test de paternitate. Ce s-a aflat acum despre ea
Mihaela Rădulescu este sfâșiată de durere: Am scris aceste cuvinte în lacrimi. Nu...
Mihaela Rădulescu este sfâșiată de durere: Am scris aceste cuvinte în lacrimi. Nu există altă cale
Ciorbă de fasole ca la mănăstire. Cele mai gustoase rețete
Ciorbă de fasole ca la mănăstire. Cele mai gustoase rețete
S-A DECIS! Mai puțină muncă pentru români. Legea a fost publicată în Monitorul...
S-A DECIS! Mai puțină muncă pentru români. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
Uluitor! Ce pensie au Corina Chiriac și Maria Dragomiroiu, după ani întregi de...
Uluitor! Ce pensie au Corina Chiriac și Maria Dragomiroiu, după ani întregi de carieră: „Mi-am redus la minimă necesitate cheltuielile. Dacă știam ce vremuri vin...”
INVESTIGAȚIE. Cum a cumpărat familia Negoiță, parcelă cu parcelă, 12 hectare lângă Hala...
INVESTIGAȚIE. Cum a cumpărat familia Negoiță, parcelă cu parcelă, 12 hectare lângă Hala Laminor. Se fac blocuri lângă mallul de 133 de milioane de euro al lui Robert Negoiță
Zodia care va trăi un miracol divin înainte de Crăciun. Toată viața i...
Zodia care va trăi un miracol divin înainte de Crăciun. Toată viața i se va schimba complet
E mereu zi! Care e locul de pe Terra unde soarele nu apune...
E mereu zi! Care e locul de pe Terra unde soarele nu apune niciodată? Cum arată 24 de ore în 30 de secunde!