Sport

Cele mai bune pugiliste din România și-au făcut tatuaje identice: ”Reprezintă pasiunea”

Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita și-au făcut tatuaje identice.
24.09.2023 | 19:07
Cele mai bune pugiliste din Romania siau facut tatuaje identice Reprezinta pasiunea
Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita au șapte tatuaje identice.
ADVERTISEMENT

Cele mai bune sportive din boxul românesc au ales să îți facă tatuaje identice. Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita au decis să reprezinte pasiunea lor pentru cărți printr-un tatuaj.

Tatuaj comun al celor mai bune jucătoare de box din România

Procesul de creație a durat trei ore, dar cele două spun că a meritat să aștepte atât, deoarece acest tatuaj reprezintă o parte importantă din viața lor.

ADVERTISEMENT

Am stat 3 ore, dar a meritat. Reprezintă pasiunea mea pentru cărți, cunoașterea care îți deschide mintea, iar apoi te conectează cu universul.

Am căutat demult să pun lucrurile într-o balanță în așa fel încât pasiunile noastre să se unească și să iasă un tatuaj perfect”, a spus Lăcrămioara Perijoc, componentă a lotului național de box al României.

ADVERTISEMENT
Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita
Așa arată tatuajele identice ale lui Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita.

Și Claudia Nechita a vorbit despre tatuajul făcut, spunând că cititul le-a deschis multe uși, deoarece acum reușesc să vadă universul altfel.

Nouă ne place foarte mult cititul și asta ne-a deschis foarte mult mintea, ne-a lărgit foarte mult orizonturile.  Vedem altfel lumea, vedem altfel Universul”, a adăugat și Claudia Nechita, componentă a lotului național de box al României.

ADVERTISEMENT

Nu este primul tatuaj comun al lor. Cele două au șapte astfel de tatuaje. Astfel, ele împărtășesc trei pasiuni: boxul, cititul și tatuajele.

Jocurile Olimpice de la Paris, următorul obiectiv

Următorul obiectiv al lor este legat de anul 2024, când se vor disputa Jocurile Olimpice de la Paris. Claudia Nechita vrea să câștige o medalie în Franța.

ADVERTISEMENT

Îmi doresc sa fiu sănătoasă, să mă calific și apoi să iau o medalie. Dacă prima dată nu a fost să fie cu medalie pentru mine, de această dată sper și îmi doresc din tot sufletul să câștig o medalie”, spune ea.

Lacrămioara este deja calificată la JO2024, după rezultatele de la Jocurile Europene de la Cracovia. Ea  luat medalia de argint la categoria 54 de kilograme. Speră ca următorul tatuaj pe care și-l face să fie legat de competiția de la Paris.

Paris 2024, pe acesta mi-l doresc aș fi vrut să mi-l fac azi dar nu am avut timp dar o să mi-l fac. Ar fi visul nostru comun împlinit. Ne-am propus  de acum câțiva ani să fim împreună la JO

Pentru mine acum Parisul se vede foarte frumos. Am o liniște sufletească pentru că sunt calificată, dar pot spune că e o altfel de presiune pe care o simt. Nu îți dorești să ajungi la JO  și să fi doar prezent, vrei și o medalie cât mai strălucitoare. Și dacă până la calificări am avut parte de o muncă extraordinară, foarte multe situații prin care am trecut, sunt sigură că în acest an până la jocuri vor fi și mai multe și munca va fi și mai grea. Această calificare pentru mine a meritat toate sacrificiile și toată munca aia grea pe care am depus-o în tot parcursul acesta de sportiv”, a spus Lăcrămioara Perijoc.

ADVERTISEMENT