2022 s-a terminat cu un Campionat Mondial la care România nu a fost calificată, situație cu care suntem doar parțial obișnuiți. Nu mergeam nici înainte la Mondial, dar priveam de acasă vara, nu iarna. Fotbalul românesc continuă să se zbată în întuneric, calificarea CFR Cluj în primăvara Conference League fiind poate singura consolare.
Dar pentru sportul românesc, 2022 a fost un an chiar bun, care dă speranțe pentru Paris 2024 și ceva mai multe medalii olimpice. Am putea spune că renașterea sportului românesc a venit din apă, dacă ținem cont de performanțele lui David Popovici, dar și cele la fel de strălucitoare din canotaj, canoe și sărituri. Totuși, ne putem lăuda cu medalii și pe uscat. Bianca Ghelber a reușit o performanță uluitoare la atletism, iar tenisul de masă rămâne un sport în care România ține steagul sus în lupta contra Asiei.
2022 a fost un an fabulos pentru David Popovici, în care „Rechinul” și-a demonstrat supremația în probele de 100 de metri și 200 de metri liber. A câștigat medalii de aur în cele două probe atât la Europene, cât și la Mondiale. La acestea s-au adăugat alte 9 medalii obținute la competițiile de juniori, dintre care șapte de aur. Plus medalia de argint cucerită în proba de 200 de metri liber la Mondialele de Natație în bazin scurt de la Melbourne.
A fost un an în care David Popovici a jonglat cu recordurile. Cel mai spectaculos dintre ele a fost recordul mondial de seniori în proba regină, de 100 de metri. A fost stabilit la Roma, în luna august, unde „Rechinul” s-a impus și în proba de 200 de metri, cu al treilea cel mai bun timp din istorie.
Asta după ce în luna iunie, David Popovici devenea doar al doilea înotător din istorie, după Jim Montgomery în 1973, care reușea să ia aur mondial în probele de 100 și 200 de metri. Astfel, David Popovici se anunță cea mai mare speranță a României la medalii pentru Jocurile Olimpice de la Paris, în 2024.
Simona Radiș și Ancuța Bodnar au adus singura medalie de aur a României la Jocurile Olimpice de Vară din 2020, ediție care a fost organizată în 2021 din cauza pandemiei de coronavirus. La Tokyo, cele două s-au impus de o manieră entuziasmantă și au stabilit și un nou record olimpic. Iar performanțele lor au continuat și în 2022, dovadă că au fost desemnate „echipajul feminin al anului” la World Rowing Awards, la începutul lunii decembrie.
Ancuța Bodnar a devenit campioană mondială chiar în ziua în care împlinea 24 de ani, la Racice, în Cehia. În vreme ce Simona Radiș a reușit performanța uluitoare de a câștiga două medalii de aur în doar o oră, la aceeași competiție. Întâi alături de Ancuța Bodnar, în proba de dublu vâsle, apoi alături de echipajul 8+1. Fără rivale în acest moment la dublu vâsle, Simona Radiș și Ancuța Bodnar au obținut medalie de aur și la Campionatul European care a avut loc în luna iunie, la München. Cu mai bine de șapte secunde în fața sportivelor clasate pe locul 2.
Canotajul românesc este pe val și datorită altor sportivi de excepție. Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan nu au cum să lipsească de pe această listă. Tot la Racice, la Mondial, unde au reușit să câștige medalia de aur. Cei doi au fost medaliați cu aur și la Europenele de la München. Marius Cozmiuc este și vicecampion olimpic, alături de Ciprian Tudosă, medalie câștigată la Tokyo. Ionela Cozmiuc, soția lui Marius, este și ea campioană mondială, după ce a luat aurul la Racice în proba de simplu feminin vâsle, la 2.000 de metri. Și ea domină clar această probă, în care s-a mai impus la Mondiale în 2017 și 2018.
În fine, parcursul fabulos al României de la Racice a fost completat de echipajul 8+1 feminin. Cel din care făcea parte și Simona Radiș, la doar câteva ore după ce stelista se impunea în proba de dublu vâsle. Ea a intrat în ultima clipă în locul Denisei Tîlvescu. Magdalena Rusu, Iuliana Buhuș, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereș, Amalia Bereș și Ioana Vrînceanu sunt celelalte componente ale echipajului prin care România și-a adjudecat aurul în proba de 8+1. Astfel, canotajul se va alătura lui David Popovici pentru a scoate din apă cât mai multe medalii olimpice la Paris.
Cătălin Chirilă este un alt sportiv de elită al României, așteptat să strălucească pe Sena, în 2024. Acesta este regele probei de 1.000 de metri la kaiac-canoe. În luna august devenea primul român campion mondial în această probă de la Aurel Macarencu, în 1986. Performanța colosală afost obținută la Dartmouth, în Canada. De asemenea, Cătălin Chirila bifa și o medalie de argint, în proba de 500 de metri. Tot în luna august, Chirilă devenea și campion european în proba de 1.000 de metri, la Munchen. Și bifa o nouă medalie, bronzul, și în proba de 500 de metri. Sportivul de doar 24 de ani, originar din Tulcea, este și el o mare speranță a României pentru un aur olimpic la Jocurile Olimpice de la Paris.
David Popovici nu este singurul mare campion al natației românești. Constantin Popovici și Cătălin Preda sunt buni prieteni, dar și rivali în proba de sărituri de la mare înălțime (27 de metri). Această probă a făcut parte pentru prima dată din cadrul programului de la Campionatul European de Natație care a avut loc în acest an, la Roma. Iar Constantin Popovici a luat medalia de aur, în vreme ce Cătălin Preda a ocupat a doua treaptă a podiumului.
Pe aceleași trepte ale podiumului au terminat cei doi în etapa de la Mostar, Bosnia și Herțegovina, din spectaculoasă serie mondială RedBull Cliff Diving. Constantin Popovici s-a impus, de asemenea, la Copenhaga, în vreme ce Cătălin Preda reușise să se impună la Paris. Și așteptăm de la cei doi să facă specacol și în 2024, la Paris, la Jocurile Olimpice.
Super performanțele din sportul românesc s-au realizat și pe uscat, nu doar în apă. Iar Bianca Ghelber a reușit o adevărată minune. A adus, după o pauză de 20 de ani, medalia de aur la Campionatele Europene pentru atletismul românesc. În 2002, Ionela Tîrlea câștigase, tot la München, la fel ca Bianca Ghelber, o medalie de aur, dar la 400 de metri garduri. Ulterior, în 2010, Marian Oprea și Nicoleta Grasu aduceau ultimele medalii românești la europenele de atletism, ambele de bronz. Bianca Ghelber s-a impus la aruncarea ciocanului, după ce ultima ei încercare a măsurat 72,72 metri. Ghelber terminase pe locul 6 al probei la Jocurile Olimpice de la Tokyo și, deși a ajuns la 32 de ani, se anunță o speranță importantă a României la medalie în 2024, la Paris.
2022 a fost și un an în care România și-a reconfirmat statutul de forță în tenisul de masă. Asta deși nu a apelat la naturalizarea sportivelor din Asia, așa cum au făcut alte țări europene. München este un oraș care a adus multe medalii pentru sportul românesc în 2022, iar pe lista este și Bernadette Szocs. Aceasta a câștigat aurul continental în proba de dublu feminin, alături de Sofia Polcanova (Austria). Este cea mai tânără câștigătoare din istoria Europenelor. De asemenea, „Bernie” a luat și medalia de argint la München, în proba de dublu mixt, alături de Ovidiu Ionescu.
La mijlocul lunii decembrie, Loredana Toma a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de haltere de la Bogota. Sportiva legitimată la CS Botoşani s-a impus în cadrul categoriei 71 kg la stilul smuls şi la total. A treia încercare de la stilul smuls i-a adus şi recordul mondial, după ce a ridicat 119 kg. La stilul aruncat, Loredana Toma s-a oprit la 137 kg, după ce a ratat a treia încercare, pentru 140 kg, şi s-a clasat pe locul 4.
Cu toate acestea, halterofila de 27 de ani s-a clasat pe locul 1 la total, cu 256 kg. Pe lângă acest succes, România a mai obţinut o medalie de argint, la Bogota, prin Mihaela Cambei, care, la 20 de ani, se anunţă ca încă o speranţă pentru Jocurile Olimpice de la Paris. La categoria 49 kg, Cambei a obţinut argintul la stilul smuls, unde a ridicat 90 kg.
München a fost oraș de aur pentru România și la nivel de juniori. Gimnastica românească a strălucit din nou în 2022 și a arătat că are și viitor, nu doar un trecut glorios. Sabrina Voinea și Amalia Puflea au câștigat câte o medalie de aur și una de bronz de fiecare la Campionatele Europene de gimnastică artistică pentru junioare. Sabrina Voinea a reușit să câștige aurul la sărituri, în vreme ce Amalia Puflea reușea să se impună la sol. Aparat la care Sabrina termina pe locul 3 și obținea bronzul. Amalia a bifat și ea o medalie de bronz în competiție, în finala de la bârnă. Amalia Puflea și Sabrina Voinea, ambele în vârstă de 15 ani, vor putea aduce multe medalii în următorii ani pentru România.
O altă dovadă că sportul românesc are viitor strălucit a venit la FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European) 2022. La competiția din Slovacia, România a luat primul loc prin echipa feminină de gimnastică, formată din Amalia Puflea, Amalia Ghigoarță și Sabrina Voinea. Iar Amalia Puflea a mai bifat alte două medalii de aur, la sol și la bârnă. Mihai Damian Motorca a adus singura medalie de aur la atletism, unde s-a impus la aruncarea discului.
De asemenea, o altă medalie de aur a fost adusă de Alexandru Petre, la judo – categoria 100 de kilograme. Per total, au fost nu mai puțin de 19 medalii obținute de România la FOTE 2022, o promisiune pentru Jocurile Olimpice din 2024, dar și alte competiții care se vor disputa în următorii ani.
2022 a fost un an de vis și pentru șahul din România. Atât ca expunere, cât și la nivel de performanțe. Circuitul Grand Chess Tour, proiectul legendarului Garry Kasparov, a ajuns în România și în 2022, cu Superbet Chess Classic. O competiție la care au participat 10 dintre cei mai valoroși jucători din lume, printre care și Bogdan Deac. Dar și un alt jucător care între timp a schimbat federația și reprezintă România, Richard Rapport.
De asemenea, în luna noiembrie, la Mamaia au fost organizate Campionatele Mondiale de Juniori U14, U16 și U18. Tot în 2022, Andrei Negrean a devenit campion mondial de blitz și vicecampion mondial de șah rapid la categoria U10.
Lucrurile merg excelent și la seniori. Bogdan Deac a trecut în grupul select al jucătorilor cu ELO FIDE peste 2.700, iar CSU ASE Superbet a obținut o medalie de argint la Campionatul European al Cluburilor la Șah. La masculin, cu o distribuție stelară din care au făcut parte legendarul Viswanathan Anand și noua senzație a șahului mondial Dommaraju Gukesh, CSU ASE Superbet a terminat pe locul 6.