Life

Cercetătorii au aflat vârsta de la care oamenii trebuie să ia măsuri pentru a preveni demența. ”Un moment oportun pentru a face alegeri”

Oamenii de știință își îndreaptă atenția spre creierul aflat la vârsta mijlocie în cercetarea legată de demență și declinul cognitiv.
14.04.2024 | 15:58
Cercetatorii au aflat varsta de la care oamenii trebuie sa ia masuri pentru a preveni dementa Un moment oportun pentru a face alegeri
Lupta împotriva demenței trebuie să înceapă la 40 de ani, spun cercetătorii Sursa foto: Harvard Health Publishing
ADVERTISEMENT

Conform celor mai recente studii, lupta împotriva demenței ar trebui să înceapă în jurul vârstei de 40 de ani. Tot mai multe cercetări sugerează că modificările creierului care deschid calea către demență și declin cognitiv încep să apară la mijlocul vieții.

Vârsta de la care oamenii trebuie să ia măsuri pentru a preveni demența

O intervenție timpurie cu scopul de a îmbunătăți sănătatea creierului poate preveni pierderea funcțiilor cognitive odată cu înaintarea în vârstă.

ADVERTISEMENT

Exercițiile fizice regulate, somnul suficient şi activitățile care mențin creierul stimulat sunt toate măsuri care pot ajuta la combaterea instalării demenței la vârste mai înaintate, arată un studiu recent publicat în revista Trends in Neurosciences.

„Vârsta mijlocie este un moment oportun pentru a face alegeri în ceea ce priveşte stilul de viaţă şi pentru a obţine un tratament care va aduce un randament enorm al investiţiei la bătrâneţe”, spune Terrie Moffitt, profesor de psihologie şi neuroştiinţă la Universitatea Duke.

ADVERTISEMENT

Oamenii de știință caută tot mai des indicii în creierul aflat la vârsta mijlocie, „deoarece eforturile de a viza demența la persoanele în vârstă au eşuat în mare parte”, este de părere și Ahmad Hariri, profesor de psihologie şi neuroştiinţe la Duke.

„O interpretare foarte rezonabilă a acestor eşecuri este că intervenţiile au fost încercate prea târziu, după ce se acumulase prea mult rău în creier”, mai spune Hariri.

ADVERTISEMENT

Una dintre principalele măsuri preventive este menținerea unei inimii sănătoase la mijlocul vieții. Sănătatea creierului şi a inimii sunt strâns legate, mai spus specialiștii.

Paşii care ajută atât creierul, cât şi inima includ exerciţii fizice regulate, o dietă sănătoasă şi lipsa fumatului, precum şi încercarea de a evita apariţia sau gestionarea unor afecţiuni precum diabetul, tensiunea arterială şi colesterolul ridicate, şi obezitatea, precum şi tratarea apneei obstructive în somn.

ADVERTISEMENT

Este la fel de important pentru menținerea sănătății creierului să rămânem activi şi implicaţi din punct de vedere social şi mental, mai spun oamenii de știință. Aceștia subliniază totuși cu nu trebuie să așteptăm până la jumătatea vieții pentru a face alegeri sănătoase pentru viața noastră.

ADVERTISEMENT