News

Cerealele ucrainene sparg unitatea UE. Comisia Europeană, între ciocan și nicovală. „Este o frumoasă capcană”

Vești bune pentru Putin. Războiul pentru cerealele ucrainene încaieră țările UE. Alianța pentru Kiev lucrează cu jumătate de normă și cu două măsuri?
19.09.2023 | 14:08
Cerealele ucrainene sparg unitatea UE Comisia Europeana intre ciocan si nicovala Este o frumoasa capcana
Comisia Europeană, pusă să aleagă între interesele țărilor membre și cele ale Kievului / Foto: colaj, Hepta
ADVERTISEMENT

Kievul a anunțat că va da în judecată Polonia, Ungaria și Slovacia, țări care nu au ridicat interdicția asupra cerealelor ucrainene. Bulgaria a anunțat că le acceptă, în timp ce România – ca de obicei – mai analizează. Însă această dispută este doar o prefață a luptelor ce vor urma în contextul în care țara aflată în război încearcă să adere la blocul comunitar.

„Omul acela era beat?”

Diplomații UE au reacționat ca arși după ce reprezentantul comercial al Ucrainei, Taras Kacika, a spus că Kievul va acționa în justiție guvernele blocului comunitar care nu ridică interdicțiile asupra produselor ucrainene. „Omul acela era beat?”, s-a întrebat un diplomat european, renunțând brusc la limbajul adecvat funcției. Kievul a pus în practică vorbele lui Kacika,  depunând oficial o acțiune în justiție împotriva Poloniei, Ungariei și Slovaciei la Organizația Mondială a Comerțului. Mișcarea vine după ce Varșovia, Budapesta și Bratislava au decis să acționeze împotriva Bruxelles-ul și să interzică importurile de cereale ucrainene.

ADVERTISEMENT

Situația, care a produs (iar) fracturi în unitatea blocului comunitar – mulți diplomați arătând cu degetul spre Polonia – pune la încercare dintre Kiev și Bruxelles într-un moment sensibil al războiului declanșat de invadatorii ruși, scrie Politico.

Kiev: „Diplomații europeni, nepregătiți pentru limbajul nostru clar”

De partea sa, Taras Kacika, a rămas senin la exclamarea diplomatului UE privind „omul beat”. Pentru că, a spus ucraineanul, diplomații europeni „nu erau pregătiți pentru acest tip de limbaj clar” din partea Kievului. Tensiunile au dat pe afară la sfârșitul săptămânii trecute, vineri , executivul european anunțând liber la vânzările de cereale ucrainene pe teritoriul UE.

ADVERTISEMENT

Deci ridicând restricțiile la importuri pe care Polonia, Ungaria, România, Bulgaria și Slovacia le ceruseră initial, pentru a-și proteja fermierii de cerealele ieftine ucrainene (cu condiția să nu împiedice tranzitul către alte țări). În câteva ore, Varșovia, Budapesta și Bratislava au anunțat interdicții unilaterale pentru cerealele Kievului, împotriva Comisiei Europene, încălcând regulile pieței unice a UE și înfuriind guvernele din alte state membre.

„Sunteți solidari numai când vă convine”

Reacțiile nu au întârziat, cu o Germanie care a criticat cele trei țări pentru că dau dovadă de „solidaritate cu jumătate de normă”. „Sunteți solidari numai când vă convine”, a spus, luni,  ministrul german al Agriculturii, Cem Ozdemir, la o reuniune cu omologii săi din UE. În ce privește Polonia, un diplomat european a declarat că motivele politice sunt cele care au stat la baza deciziei, înaintea alegerilor de luna viitoare din această țară. „Nu mai este vorba de preocupări economice, ci de obiective politice naționale. Știam deja acest lucru, dar acum a ieșit la iveală și este clar pentru toată lumea”, a spus el.

ADVERTISEMENT

Chestiunea reflectă disputele care macină alianța occidentală care sprijină Ucraina: sprijin în continuare pentru Volodimir Zelenski sau consolidarea propriilor economii, inclusive câștigarea de voturi, cum e cazul Poloniei? Întrebarea va fi și mai dificilă în condițiile în care gigantul agricol Ucraina va încerca să intre pe ușa UE. Marți, miniștrii afacerilor europene ai celor 27 vor discuta despre o eventuală extindere viitoare a blocului comunitar pentru a include Ucraina și țările din Balcanii de Vest.

Ucraina în UE va schimba UE

După invadarea Ucrainei de trupele lui Vladimir Putin, unii lideri UE s-au grăbit să spună că blocul comunitar trebuie să deschidă ușa Kievului. Nimeni nu a spus însă ce ar putea însemna  – și abia acum se ridică problema – primirea unei țări mari, cu 40 de milioane de locuitori, distrusă sistematic de Rusia.

ADVERTISEMENT

Ar însemna, de fapt, ca însăși Uniunea Europeană să se schimbe. Mai ales că admiterea pe piața unică a UE a fostului grânar al URSS ar face din Ucraina cel mai mare beneficiar al subvențiilor agricole ale UE, ceea ce ar forța o revizuire a politicii agricole comune. Apoi, există întrebări referitoare la costurile enorme ale reconstrucției Ucrainei, ajutorul regional și la necesitatea de a reforma procesele interne ale UE.

„Grâul este primul nostru test”

Toate aceste probleme, în condițiile unor state membre dezbinate, vor duce la pierderi de putere și bani în favoarea Kievului. De altfel, un oficial UE a spus: „Grâul ucrainean este primul nostru test”. Situația din Polonia o reflectă. Guvernul de la Varșovia, care speră la o realegere la scrutinulde luna viitoare, a atras atenția unor țări UE și critici din partea Bruxelles-ului.

Pentru că Polonia ( și țările baltice) au susținut puternic sancțiuni cât mai aspre împotriva Moscovei și la fel de puternic trimiterea de arme și bani pentru Kiev. Dar acum, critică (cu ușurință, spun unii) diplomații UE, Varșovia nu e în stare să facă un sacrificiu, adică acum, când se confruntă cu consecințele susținerii Ucrainei asupra propriilor fermieri, Polonia e gata, uimitor de repede, „să-i arunce pe ucraineni sub roți”.

Varșovia: „Îl apărăm pe fermierul polonez”

„Această mișcare a Poloniei, Ungariei și Slovaciei subminează întreaga unitate a UE față de Ucraina”, a declarat un alt diplomat UE, adăugând că „Comisia Europeană ar trebui probabil să dea în judecată aceste state membre. Este o încălcare a normelor pieței interne”. „Cu toate acestea, Comisia Europeană se află într-o poziție delicată. În cadrul mandatului său de a susține piața unică a UE, executivul poate lansa o procedură de infringement – ceea ce ar trimite, de asemenea, un semnal de susținere pentru Kiev”, scrie Politico.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat luni că executivul comunitar încă analizează interdicțiile din cele trei țări privind cerealele ucrainene. Însă președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, trebuie să cântărească și impactul unei astfel de măsuri asupra alegerilor generale din Polonia din 15 octombrie, unde Partidul Lege și Justiție (PiS), aflat la putere, trebuie să păstreze voturile din mediul rural pentru a obține un al treilea mandat.

Iar săptămâna trecută, premierul Mateusz Morawiecki a proclamat interdicția importurilor de grâne. „Ne-am menținut poziția. Îl apărăm pe fermierul polonez. Apărăm zona rurală poloneză”. Ursula von der Leyen a fost, de asemenea, supusă la presiuni din partea membrilor propriei sale familii politice, PPE (Partidul Popular European, centru-dreapta) pentru a extinde restricțiile privind importul de cereale.

Comisia Europeană, „blocată în nisipuri mișcătoare”

PPE formează nucleul principalului grup de opoziție din Polonia, Coaliția Civică, condusă de fostul președinte al Consiliului European și al PPE, Donald Tusk, care, de asemenea, i-a curtat pe fermieri în perioada premergătoare alegerilor. Pentru executivul european, decizia Poloniei este o bătălie pierdută, potrivit unui diplomat, acum Comisia fiind blocată în „nisipuri mișcătoare”: să cedeze în fața presiunii poloneze și să prelungească restricțiile sau să le lase să expire și să dea mână liberă partidului Lege și Justiție. „Este o imagine foarte proastă pentru toată lumea, iar Comisia nu a ajutat prin faptul că nu a răspuns mai sever la o încălcare flagrantă a normelor comerciale”.

„Este o frumoasă capcană”

Decizia Kievului de a lansa o acțiune în justiție la Organizația Mondială a Comerțului pune Bruxelles-ul în și mai mare încurcătură. În mod normal, UE își reprezintă țările membre în cadrul OMC, întrucât comerțul este o competență politică exclusivă a Comisiei. Dar ar putea Bruxelles să apere măsurile comerciale ale țărilor sale membre cărora executivul UE li se opune de fapt? Holger Hestermeyer, profesor de drept la Școala de Studii Internaționale din Viena, a declarat că UE va încerca probabil să își protejeze propria competență, afirmând că „nu vrem să creăm un precedent în care, în unele cazuri, statele membre să se descurce singure și apoi să își apere propriile măsuri”. „Este o frumoasă capcană”, a conchis un diplomat.

ADVERTISEMENT
Tags: