News

Certificat verde obligatoriu și testare pe banii tăi. Amendamentele USR la legea vaccinării anti-COVID-19

USR a emis un comunicat prin care vor ca angajații să plătească pentru testare dacă nu vor vaccinarea. În opinia USR, adoptarea Legii certificatelor verzi reprezintă, o ”urgență națională”.
10.11.2021 | 11:46
Certificat verde obligatoriu si testare pe banii tai Amendamentele USR la legea vaccinarii antiCOVID19
ADVERTISEMENT

USR va solicita în Legislativ să se aplice certificatul verde tuturor salariaților, fie că lucrează în sistemul public sau privat. De asemenea, USR cere și efectuarea de către angajat a testării regulate pe banii lui, după o perioadă de tranziție de 60 de zile. Sunt propunerile de amendamente ale partidului la legea privind certificatul verde.

USR vrea certificate verzi obligatorii și testarea tuturor angajaților

USR a transmis, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că va înainta Camerei Deputaților o serie de amendamente în această direcție.

ADVERTISEMENT

„În cele 60 de zile, angajații își vor putea efectua sau completa schema de vaccinare, iar testarea regulată (de două ori săptămânal) va fi suportată integral din bugetul statului. După finalul perioadei tranzitorii de 60 de zile, angajații nu vor mai trebui să se testeze, dacă au optat pentru vaccinare. În caz contrar, testarea periodică va fi suportată din fonduri proprii ale angajatului. În cazul în care un angajat ar refuza testarea periodică din fonduri proprii după perioada tranzitorie, există posibilitatea suspendării contractului de muncă al acestuia”, se consemnează în comunicat. De altfel, în opinia USR, adoptarea Legii certificatelor verzi reprezintă, o ”urgență națională”.

„USR susține ferm introducerea certificatul verde ca măsură de protecție la locul de muncă, atât pentru protecția angajaților, cât şi pentru persoanele cu care aceștia vin în contact”, se arată în comunicat.

ADVERTISEMENT

USR vrea limitarea numărului de persoane în spațiile închise

Uniunea Salvați România spune, în comunicat, că reducerea numărului de persoane ce au acces într-un spațiu închis este una dintre cele mai importante măsuri pentru a diminua riscul de infectare cu o boală respiratorie contagioasă. Totodată, potrivit comunicatului, vaccinarea scade riscul de infectare, precum și gradul de contagiozitate.

„Astfel, la o densitate egală a numărului de persoane (raportat la suprafața sau volumul spațiului respectiv), riscul de infectare va fi semnificativ mai redus în cazul unui grup de persoane vaccinate față de un grup de persoane nevaccinate”, mai arată USR.

ADVERTISEMENT

În comunicat se mai arată că oamenii care au trecut ”recent” prin boală sau care sunt vaccinați au un risc „mult redus (până la 90%) de a face forme de boală care să necesite internarea”.

Instituirea certificatului pentru toate clasele de personal este ”o măsură de stimulare”

Totodată, instituirea certificatului pentru toate clasele de personal este ”o măsură de stimulare” a campaniei de vaccinare.

ADVERTISEMENT

„În acest moment există o pondere suficientă din populație nevaccinată încât chiar și un previzibil ‘val 5’ să fie însoțit de un număr nepermis de mare de decese”, se mai arată în comunicatul de presă al USR.

Vaccinarea și certificatul verde sunt, în opinia USR, ”măsuri de solidaritate socială și prevenție” în combaterea epidemiei COVID-19.

„Prin introducerea obligativității prezentării certificatului digital în cât mai multe sectoare de activitate se urmărește controlul epidemiei COVID-19 la nivel național atât pe termen scurt (prin verificarea statusului imun sau al infecției, necesare obținerii şi prezentării certificatului), cât şi pe termen mediu şi lung (prin stimularea indirectă a vaccinării)”, mai precizează USR în comunicat.

ADVERTISEMENT