News

Cine ar fi autorul scurgerilor de informații de la Pentagon. Jack Teixeira, principalul suspect, a fost arestat. Update

Cine ar fi autorul scurgerilor de informații de la Pentagon. Un tânăr fost angajat la o bază militară, principalul suspect. Situația a fost prezentată pe surse de presa din SUA.
13.04.2023 | 21:50
Cine ar fi autorul scurgerilor de informatii de la Pentagon Jack Teixeira principalul suspect a fost arestat Update
Cine ar fi autorul scurgerilor de informații de la Pentagon. Jack Teixeira, principalul suspect, a fost arestat. Sursa foto: twitter.com / hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT
13-04-2023
19:06

Jack Teixeira, principalul suspect al scurgerilor de informații de la Pentagon, a fost arestat

Jack Teixeira, un tânăr de doar 21 de ani, este suspectul principal în scurgerea de documente secrete de la Pentagon. El este membru al Gărzii Naționale Aeriene din Massachusetts.

Potrivit CNN, agenţii FBI l-au arestat pe suspect, joi seara (video- AICI). Locuința sa este percheziţionată de agenții de peste ocean. Teixeira este și lider al unui mic grup de discuții online dedicat jocurilor pe calculator.

Aici (n.r. platforma Discord) au apărut în premieră documentele elaborate de serviciile americane de informații cu privire la Ucraina, dar și alte materiale clasificate. Vorbim de un număr de 50 până la 100 de documente secrete.

Încă de miercuri, 12 aprilie, Washington Post a publicat un interviu cu unul dintre membrii grupului de discuții online unde au apărut inițial documentele. Acesta l-a descris pe Teixeira ca fiind un tânăr pasionat de arme, carismatic, în jur de 20 de ani, care lucrează la o bază militară.

Cine ar fi autorul scurgerilor de informații de la Pentagon. Un tânăr fost angajat la o bază militară, principalul suspect. Situația a fost prezentată pe surse de presa din SUA, însă nu există momentan o reacție oficială din partea Pentagonului. Se pare că acest tânăr ar fi postat documentele pe un forum de gaming, pentru a se lăuda.

Cine ar fi autorul scurgerilor de informații de la Pentagon

Suspectul are 20 de ani, conform The Washington Post, e mare pasionat de arme și a fost chiar angajat la o bază militară unde ar fi avut acces la astfel de documente. Potrivit sursei citate, tânărul a publicat documentele clasificate pe un grup de discuții pe platforma Discord, într-un grup unde 25 de cetățeni împărtășeau o pasiune comună pentru ”arme, echipament militar și Dumnezeu”.

ADVERTISEMENT

Tânărul, cunoscut sub pseudonimul OG (Original Gangster) era extrem de apreciat de cei din grup. ”Este bine pregătit fizic. Este puternic. Este înarmat. Este instruit. Cam la ce te poţi aştepta de la un film nebun”, a declarat un membru al platformei. Acesta a vorbit sub protecția anonimatului, în contextul în care nu are 18 ani împliniți.

Așadar, documentele au fost postate pe Discord, iar de atunci au ajuns în presa din întreaga lume și au făcut valuri. Compania a publicat un comunicat prin care anunță că va coopera cu toate agențiile de aplicare a legii din SUA. Între timp, Departamentul de Justiție din SUA a deschis o anchetă penală oficială după cea mai gravă scurgere de informații din ultimii ani.

ADVERTISEMENT

Așadar, în acest moment se încearcă evaluarea prejudiciului adus securității naționale și relațiilor pe care SUA le are cu alte țări, inclusiv cu Ucraina. Ce l-a determinat pe tânăr să posteze documentele rămâne neclar, însă se pare că acesta s-a certat pe tema războiului din Ucraina cu alți gameri și a dorit să-i convingă de punctul său de vedere, oricare ar fi acesta.

Mai mult, specialiștii au realizat că documentele au fost modificate pentru a ”da bine” pentru ruși, însă au fost publicate și variantele corecte, care arată cifrele reale ale dezastrului armatei ruse la Bakhmut. Cu toate acestea, propaganda pro-rusă a preluat documentele și le-a distribuit masiv pe Telegram.

ADVERTISEMENT

”Pe un server Discord, numit Minecraft Earth Map, 10 dintre documente au fost postate încă din 4 martie, cu o lună înainte de a apărea pe 4chan”, transmite sursa citată. ”După o scurtă discuție aprinsă cu o altă persoană de pe server despre Minecraft Maps și războiul din Ucraina, unul dintre utilizatorii Discord a răspuns: Uite, niște documente scurse – atașând 10 documente despre Ucraina, dintre care unele purtau marcajul de top secret”, a explicat și Aric Toler, analist la grupul de cercetare investigativă Bellingcat.

Practic, documentele circulau deja pe mai multe canale, iar sursa originală a scurgerii era necunoscută. ”Postările și listele de canale arată că utilizatorii serverului erau interesați de jocurile video, muzică, creștinismul ortodox și fandom (cultură a fanilor cu interese comune) pentru popularul YouTuber Oxide”, a explicat Toler, făcând referire la un cunoscut canal de YouTube cu temă militară.

ADVERTISEMENT

”Acest server nu era în mod deosebit de natură geopolitică, deși utilizatorii săi au avut o poziție ferm conservatoare în mai multe probleme. Injuriile rasiale și memele rasiste au fost împărtășite pe scară largă”, au completat cei de la Bellingcat. Gamerii nu sunt la prima ispravă de acest gen. Cunoscutul joc War Thunder a fost încărcat de peste 10 ori cu astfel de documente secrete, majoritatea fiind gameri care le cereau dezvoltatorilor să îmbunătățească anumite caracteristici tehnice ale unor tancuri din joc, bazându-se pe documente reale top secrete. ”În luna ianuarie a acestui an, documente de proiectare care acopereau cel puţin cinci avioane de vânătoare diferite au fost postate de patru utilizatori diferiţi”, mai precizează sursa citată.

ADVERTISEMENT
Tags: