Copilul Georgianei Lobonț, care se va naște în primăvara lui 2024, va fi botezat de o a doua pereche de nași. Cântăreața și soțul ei au ales un cuplu cu care au o relație foarte bună.
Interpreta de muzică populară a aflat, în urmă cu câteva săptămâni, că va deveni mamă a treia oară. Vestea a bucurat-o foarte mult pe artistă, dar și pe soțul ei, Rareș Ciciovan. Cei doi mai au un băiat și o fată.
Sarcina vedetei este încă la început, așa că nu a aflat dacă va avea fetiță sau băiat. Georgiana Lobonț și soțul ei deja au primit o propunere de nași pentru botezul celui de-al treilea copil.
Este vorba despre Cristina Spătar și soțul ei, Vicențiu Mocanu. Georgiana Lobonț și Rareș Ciciovan s-au bucurat foarte mult să primească această propunere.
Încă un cuplu va creștina bebelușul în primăvara anului viitor. Este vorba despre producătorul muzical Florin Pește și soția lui, Adriana. Producătorul are o relație foarte apropiată cu artista și cu soțul acesteia.
“Sunt mulți oameni care ne-au zis că vor să fie nași, cu siguranță Cristina Spătar și Vicky ne vor fi nași, am avut o conexiune foarte frumoasă cu ei, dar și Florin Pește cu soția, Adriana, ne-au zis că vor.
Florin e unul dintre cei mai mai producători de muzică de petrecere din România, el a creat peste 80% din hit-urile românești de petrecere, e un om cu care eu am o conexiune extraordinar de faină.
El a fost și printre primii oameni pe care Rareș i-a sunat să le dea vestea că sunt însărcinată”, a declarat cântăreața de muzică populară pentru Spynews.ro.
Florin Pește a ajutat-o foarte mult pe Georgiana Lobonț să ajungă acolo unde se află acum. Acesta s-a ocupat de aproape toate piesele cântăreței, iar producătorul e foarte apropiat de familia ei.
Mai mult, Florin Pește și soția lui sunt ca niște părinți pentru ea și Rareș Ciciovan. Astfel, cei doi vor creștina copilul interpretei, alături de Cristina Spătar și soțul ei.
“El e ca și un tată pentru noi, foarte mult ne-a ajutat în domeniul muzical, eu toate piesele pe care le am, în proporție de 95% sunt create de el.
Când l-a sunat Rareș și i-a zis, Florin Pește a zis direct că vrea să fie naș, ei ne-au zis mai demult că nu au fini, că nu au nășit, dar la noi vrea, s-ar putea să îi avem doar pe ei, Cristina Spătar cu Vicky și Florin Pește cu Adriana”, a mai spus Georgiana Lobonț.