Marius Hărdoiu nu s-a înscris la Insula iubirii cu scopul de a se îndrăgosti. Chiar și așa, nu ar spune nu dacă una dintre fetele din reality-show-ul de la Antena 1 ar fi tentată de o relație cu el.
Marius are 29 de ani și este din Cluj Napoca. Se declară fericit pe plan personal, iar participarea la Insula iubirii este pentru el doar încă o experiență pe care merita s-o bifeze.
Hărdoiu este de profesie meteorolog de aviație. Cu alte cuvinte, înainte fiecărui zbor, el face raportul despre condițiile meteo, esențiale pentru ca aeronavele să nu întâmpine dificultăți la aterizare sau decolare.
Făcând o comparație cu meseria sa, acesta a spus că el poate fi în viața unei femei atât furtună cât și vreme frumoasă. Pe lângă jobul pe care îl are, Marius este pasionat și de sport, iar asta se vede cu ochiul liber.
Ispita masculină de la Insula iubirii se antrenează din greu pentru a-și menține pătrățelele. Fizicul său este un atuu important în cucerirea doamnelor și domnișoarelor.
Principalul motiv pentru care a acceptat provocarea Antenei 1 este dorința de a se cunoaște mai bine. Marius consideră că experiența din Thailanda îi poate arăta anumite laturi ale personalității sale pe care nu le-ar fi putut descoperi în alte circumstanțe.
Meteorologul nu își dorește să își bage coada prea mult în cuplurile emisiunii. Clujeanul a acceptat provocarea în ideea în care va susține perechile unde va observa că dragostea lor este mai puternică decât orice.
De asemenea, în clipul său de prezentare, a declarat că va încerca să îi ajute pe cei care au de gestionat anumite situații, mai ales lipsa de comunicare.
Dacă una dintre fete va dori să petreacă timp cu el, să schimbe idei, povești de viață, nu va fi reticent. Marius va fi deschis spre orice vor alege concurentele să facă deoarece susține că nu are absolut nimic de pierdut.
View this post on Instagram
Un lucru interesant pe care telespectatorii care au căutat cine este ispita de la Insula iubirii este faptul că a lucrat o perioadă și ca fotomodel. Ardeleanul a colaborat, mai precis, cu nimeni altul decât creatorul de modă Cătălin Botezatu.
Pe pagina sa de Instagram există, de altfel, și o fotografie în care apare alături de designerul vestimentar. Cei doi s-au pozat după o defilare pe pasarelă.
Reality-show-ul Insula iubirii va începe pe 2 mai. Show-ul va fi difuzat de la ora 20:30, la Antena 1. 10 ispite masculine și 10 ispite feminine vor pune la mare încercare rezistența cuplurilor înscrise în acest an.
Printre bărbații care își vor juca rolul de ispite se numără și un personaj cunoscut de fanii emisiunii dintr-un sezon mai vechi. Bogdan Ionescu a participat alături de Hannelore. Partenera lui a fost pe punctul de a pune capăt relației în acea ediție din cauza apropierii față de Andi Constantin. Da, acel Andi Constantin care a devenit apoi Burlacul Antenei 1.
Filmările pentru Insula iubirii au avut loc anul trecut. Concurenții s-au întors din Thailanda spre finalul lunii decembrie 2021. Ce s-a întâmplat acolo? Ce scântei au ieșit? Care sunt cele mai sudate cupluri? Ce noi perechi se vor forma? Vom afla începând cu data de 2 mai!