News

Cine este Traian Berbeceanu, favoritul pentru funcția de prefect al Bucureștiului

20.10.2020 | 12:40
Traian Berbeceanu ar putea fi numit noul prefect al Bucureștiului. Sursa foto - facebook
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune cine este Traian Berbeceanu, favoritul pentru funcția de prefect al Bucureștiului. Fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia a fost declarat “Polițistul anului” în 2007 și 2013 la categoria “Combaterea Criminalității Organizate” și cel mai bun polițist al României în 2013.

Până să ajungă în preajma unei asemenea funcții, Berbeceanu a avut probleme serioase. Acesta a fost acuzat că a sprijinit o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală cu produse petroliere si care a generat un prejudiciu de 3,5 milioane de lei.

ADVERTISEMENT

Berbeceanu era învinuit de favorizarea infractorului și a fost trimis în judecată. A fost achitat, în prima instanță, pe 30 iunie 2016, după care în martie 2018 a început judecata în apel. Interesant este că Traian Berbeceanu a stat în arest aproape o lună, din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, în dosarul deschis pe numele lui de DIICOT Alba, deși nu existau absolut deloc probe care să constate vina.

Totul despre Traian Berbeceanu, favoritul pentru funcția de prefect al Bucureștiului

După arestarea sa, Berbeceanu a fost schimbat din funcţie şi trimis să lucreze la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Trebuie specificat că în noiembrie 2013, dosarul lui Traian Berbeceanu a fost preluat de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Alba la Structura Centrală a DIICOT.

ADVERTISEMENT

A urmat trimiterea în judecată pentru luare de mită, sprijinire a unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la delapidare. În ciuda acuzelor dure, Traian Berbeceanu și-a păstrat calmul și a transmis doar că are încredere în lege. „Nu vreau graţiere, vreau să lăsaţi Înalta Curte să îmi redea demnitatea”, spunea în 2017.

Sursa foto – facebook

Culmea, în paralel, procurorii DNA au început o anchetă privind “fabricarea” dosarului lui Berbeceanu de către DIICOT Alba, prin care şeful de atunci al Direcţiei Ioan Mureşan, ajutat de Nicolaie Cean şi Alin Mirel Muntean, au vrut să îl reducă la tăcere şi să obţină de la Berbeceanu materiale despre care credeau că i-ar fi putut incrimina.

ADVERTISEMENT

Nu a mai durat mult și procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe toți trei. Procurorii DNA au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că Traian Berbeceanu voia să sesizeze organelor de anchetă mai multe fapte penale care ar fi fost comise de Mureşan, Cean şi Muntean, pe care le constatase ca şef al BCCO Alba Iulia.

Traian Berbeceanu, achitat de Instanță

În acest context, cei trei au avut, conform dosarului “o reacţie de apărare, generată de panică şi concretizată în efectuarea unor demersuri infracţionale care au urmărit reducerea la tăcere a ofiţerului de poliţie”.

ADVERTISEMENT

În cele din urmă, Traian Berbecean, a fost achitat de instanţa supremă, după care, în 2019, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis suspendarea apelului în care era judecat. De remarcat că de numele lui Traian Berbeceanu se leagă dosare grele și condamnări cu nemiluita.

Sursa foto – facebook

Poreclit Corrado Cattani de România, Berbeceanu s-a implicat într-un dosar al cămătarilor din Hunedoara și a destructurat gruparea lui Cristian Litera şi a omului de afaceri Alin Simota, judecaţi pentru că au coordonat un clan specializat în cămătărie, şantaje, infracţiuni cu violenţă și lipsire de libertate.

Culmea, în dosar a fost trimis în judecată şi un poliţist din IPJ Hunedoara, comisarul şef Avram Zorin. Victimele grupării, care nu mai puteau să plătească sumele luate cu camătă, erau duse la muncă în Libia. Și fostul şef al SRI Alba, Ioan Tarnu, dar şi un coleg din cadrul BCCO, Liviu Schiau au fost trimişi în judecată în 2011 împreună cu alţi 30 de inculpaţi într-un dosar de furt de utilaje agricole din ţări din vestul Europei, dosar, de asemenea, orchestrat de Traian Berbeceanu.

Berbeceanu, polițistul care a băgat spaima în interlopi

Totodată, acesta și-a mai trecut în „palmares” rezolvarea mai multor cazuri importante care au vizat grupări de trafic de droguri, etnobotanice, dar şi reţete false.

Vă readucem aminte că ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a fost cel care a anunțat că şeful său de cabinet va fi Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba. Vela a transmis atunci că a încercat să aducă în echipa lui oameni cu care să poată acţiona şi alături de care să îşi îndeplinească misiunea de ministru.

Sursa foto – EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO

La câteva luni distanță, Traian Berbeceanu alegea să se înscrie în Partidul Național Liberal. Acesta a transmis că vrea să se implice activ, că are simpatii liberale şi crede că acest partid este singurul care poate reporni România. Comisarul-şef în rezervă a mai precizat că va rămâne simplu membru la filiala PNL Hunedoara şi nu vizează funcţii de conducere în interiorul formaţiunii sau să fie pe vreo listă la alegeri.

„Pentru că în ultima perioadă de timp am avut şansa să cunosc lideri naţionali, oameni valoroşi, buni profesionişti, convingăndu-mă personal de bunele lor intenţii. Pentru că, în condiţiile unei guvernări pline de greutăţi inimaginabile, am simţit grija faţă de cetăţeni, preocuparea pentru sănătatea şi siguranţa acestora în detrimentul cumulului de capital electoral.

Traian Berbeceanu, membru PNL din iulie 2020

Pentru că este partidul care poate să repornească România. Pentru că PNL!. Unde în PNL? Jos, la talpă, în linia întâi. Voi fi un simplu membru de partid, fără să vizez vreo funcţie de conducere.

Nu mă interesează vreo candidatură personală, nu îmi doresc niciun loc pe vreo listă. Dar voi susţine, cu toată puterea şi priceperea, candidaţii desemnaţi, având convingerea că, împreună, avem şansa să schimbăm “culoarea” judeţului”, scria Traian Berbeceanu pe o rețea de socializare în momentul aderării.

Sursa foto – ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Vă readucem aminte că preşedintele Klaus Iohannis a declarat că atitudinea prefectului Capitalei, Gheorghe Cojanu şi modul în care acesta a reacţionat în contextul creşterii numărului de cazuri la mia de locuitori în Bucureşti sunt inacceptabile şi nu trebuie să rămână fără urmări.

Mai mult de atât, șeful statului a criticat faptul că în Bucureşti nu a existat un plan coerent pentru astfel de situaţii, apreciind că atitudinea prefectului Gheorghe Cojanu nu poate rămâne fără urmări.

Klaus Iohannis, atac dur la adresa actualului prefect al Capitalei

”E de neînţeles, deşi am văzut o creştere a cazurilor, la nivelul Capitalei nu a existat un plan coerent comunicat în termeni clari, astfel încât populaţia să fie pregătită.

Atitudinea prefectului Capitalei şi modul în care a reacţionat sunt inacceptabile şi nu trebuie să rămână fără urmări”, a subliniat Iohannis.

Sursa foto – ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

De asemenea, conform primelor informații, Ludovic Orban intenţionează să-l demită pe Prefectul Capitalei Gheorghe Cojanu. Traian Berbeceanu a fost primul nume aflat pe lista șefului Executivului.

Între timp, ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, pentru News.ro, că la nivelul MAI a dispus „o evaluare a activităţii Instituţiei Prefectului Bucureşti de către Directia Generală pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului”.

Cum poate ajunge Traian Berbeceanu prefect al Capitalei

„Schimbarea unui prefect se face doar prin Hotărâre de Guvern. Confirm ca la nivelul MAI am dispus o evaluare a activitătii Instituţiei Prefectului Bucureşti de către Directia Generală pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului”, a declarat Marcel Vela pentru sursa anterior citată.

Este de altfel primul pas făcut pentru numirea lui Traian Berbeceanu ca prefect al Bucureștiului. Întrucât acesta nu face parte din corpul Înalţilor funcţionari publici e nevoie de o hotărâre de Guvern. O şedinţă a Executivului ar putea avea loc abia joi.

ADVERTISEMENT