După nouă ediții pline de emoții, povești de viață impresionante și lupte aprinse între antrenori, etapa audițiilor pe nevăzute de la Vocea României s-a încheiat. Echipele au fost formate și urmează confruntările, dar nu totul e așa ușor cum pare. Sezonul acesta, regulile s-au schimbat, iar Irina Rimes, Denis de la The Motans, Tudor Chirilă, Smiley și Theo Rose au rănit și câteva sentimente.
Sezonul zece al emisiunii Vocea României a început în forță. Zeci de concurenți au urcat pe scena de la Vocea României. Unii au avut povești de viață ce i-au făcut pe cei din fața televizoarelor să lăcrimeze, pentru alții, muzica a fost pansament.
Oricare ar fi fost situația, antrenorii au fost interesați de un singur lucru, prestația lor în timpul audițiilor pe nevăzute. Pentru a-i convinge pe cei mai buni dintre ei să li se alăture în echipe Irina Rimes, Denis de la The Motans, Tudor Chirilă, Smiley și Theo Rose au folosit tot felul de tertipuri.
Totuși, după luptele aprige pe care le-au dus, antrenorii au avut de tras și ponoasele. De data aceasta, jocul a avut reguli noi. În timp ce grupele sunt formate tot din 14 persoane, vedetele nu au avut limită și au putut să întoarcă scaunele ori de câte ori și-au dorit.
Asta i-a adus în poziția în care, în ediția cu numărul 9, să aleagă cine rămâne și cine pleacă, iar deciziile nu au fost deloc unele ușoare.
„În acest sezon, antrenorii au avut libertatea de a primi în echipele lor un număr nelimitat de concurenți. S-au auzit pe scenă voci excelente și scaunele s-au întors de foarte multe ori, însă regulamentul show-ului nostru ne spune că în etapa următoare , în battle-uri, care vor începe săptămâna viitoare, fiecare echipă va număra doar 14 concurenți!”, a afirmat Pavel Bartoș, prezentatorul show-ului.
Rând pe rând, antrenorii au strigat numele fiecărui concurent care i-a ales să-l ghideze prin competiție. Astfel, unii dintre aceștia au ajuns să fie dezamăgiți de cei pe care voiau să-i aibă ca mentori. Prima care a avut de ales a fost Irina Rimes.
Artista „a luat sub tutela sa” 18 concurenți pe parcursul audițiilor, însă pentru patru dintre ei concursul s-a oprit în acest punct.
„Mie-mi place regula asta, pentru că îngreunează cumva lucrurile și mie nu îmi plac lucrurile ușoare neapărat. Îți dă posibilitatea să iei mai multe voci, pentru că sunt oameni care au convins în audiții și i-ai luat în echipă și ce să vezi? Următoarea ediție vin alții și mai buni. Ar fi fost păcat să nu-i iei doar pentru că ai echipa plină, nu?”, a afirmat Irina Rimes.
„Lucid și calm”, după cum chiar vedeta a spus că trebuie să procedeze, a spus cine va merge mai departe sub îndrumarea ei. Este vorba despre: Ricardo Gabor (Rubi Diamante), Ionuț Panait, Denisa Avram, Valeria Engalîceva (Erika), Rianna Rusu, Monica Costin și Alexandrina Vlad.
De altfel, din echipa „plină de voci bijuterii”, mai fac parte: Daria Pintilie, Maria Berechet, Valeria Marcu, Magda Suciu, Andra Botez, Maria Nanava și Theo Rusu.
„Am avut atâtea emoții, cred că a fost momentul în care m-am simțit cel mai prost în concursul ăsta. Am avut un nod în gât și am avut o piatră în stomac”, a spus Irina Rimes despre faptul că le-a zis unor oameni să plece acasă.
Robert Bagameri, Cătălina Hrișcă, Ana Doană și Amalia Moise sunt cei care, deși au fost buni, nu au fost selectați de Irina Rimes.
Patru concurenți au avut de eliminat și Smiley și Theo Rose. Smiley și-a început pledoaria prin a-i felicita și a le mulțumi tuturor pentru că au ales să facă parte din echipa lor. A ținut să le amintească faptul că vocile lor sunt bune și și-au meritat locul în competiție.
La rândul ei, Theo Rose s-a destăinuit în fața lor și le-a mărturisit că în perioada în care participa la concursuri și festivaluri, avea momente când nu trecea nici de preselecții.
„Mie nu-mi convine ce se întâmplă în emisiunea asta, pe mine nu m-a întrebat nimeni. Nu mi-a zis nimeni că trebuie să dau afară pe cineva. Eu nu sunt de acord, nu accept”, a spus Theo Rose despre noua regulă.
„Da, regula asta nouă e ofertantă, poți să iei mai mulți concurenți, dar acum, după ce ne-au plăcut vocile, vreți să-i și dăm afară. Mie nu-mi place deloc. Mai dăm afară niște oameni care ne-au ales pe noi, aia e nasol”, a aprobat-o și Smiley.
Acestea fiind spuse, la battle-uri au ajuns: Winael Baldus, Sofia Mărculescu, Mihaela Frimu, Veronica Liberati, Kam Cahayadi, Eduard Stoica și Simona Mareș.
Printre cei mai buni dintre cei mai buni se numără și: Max Jorquera, Lazlo Janoska, Ștefania Vorovenci, Andreas Mioc, Jessica Lăzărescu, Andra Pierșinaru și Marina Scalețchi.
Adrian Ivan, Ana Mardare, Vlad Gheorghe și Emanuel Bădilaș au plecat de acasă, dar Theo Rose a ținut să precizeze că, oricum, momentul lor a fost validat. Prestația de la Vocea României va rămâne pe internet, astfel că sunt pregătiți să-și înceapă cariera.
Pentru prima dată în scaunul de antrenor, Denis Roabeș a fost nevoit și să facă față noilor reguli. I-a rugat pe concurenții care l-au ales să nu se supere și, dacă se numără printre cei care au părăsit competiția, să nu plece cu frustrări pentru că „toți sunt minunați”.
Daniel Ciurea, Ovidiu Gorincioi, Iulia Gîza, Corina Ivanov, Elis Opriș, Vlad Nicolici, Smaranda Marian, Anda Budeșteanu și Teodor Debu au fost aleși. Lor li s-au alăturat: Laura Oana, Cristina și Victor Sîrbu, Alexandra Șipoș, Claudiu Mirică și Diana Guia.
Nicoleta Fidorov și Cecilia Șerban n-au mers mai departe la Vocea României, însă solistul de la The Motans nu le-a lăsat talentul să se piardă.
„Mi-a părut rău. Sunt oameni care au avut așteptări, cărora le-am spus ceva când au venit în echipa mea. Nicoletei și Ceciliei deja le-am promis, o să aibă posibilitatea să înregistreze o piesă. E o chestie pe care eu mi-o asum și financiar, din toate punctele de vedere”, a spus antrenorul de la Vocea României.
Chiar dacă a fost, poate, cel mai dur în lupta pentru concurenți, Tudor Chirilă a avut o singură persoană în plus. Cumva, asta ar fi făcut lucrurile și mai grele, pentru că acesta ar fi avut și mai multe întrebări și îndoieli.
Totuși, antrenorul de la Vocea României a spus că nu va alege el. Smiley s-a speriat și a întrebat dacă îi va lăsa lui această povară, însă destinul a decis dinainte. O concurentă care a impresionat pe toată lumea în audiții a ales să se retragă din show.
„E un moment greu în spectacol, atât pentru cei care pleacă, cel care pleacă, cât și pentru cei care decidem. Vestea bună e că la mine în echipă nu e de dat afară decât un singur concurent. Nici nu știu dacă sunteți pregătiți.
Vestea și mai bună este că cel care ar trebui să plece nu este decis de mine. Nu eu decid cine pleacă în seara asta. În seara asta, providența a decis pentru mine, pentru că unul dintre voi s-a retras din acest concurs. Am aflat astăzi că colega noastră Clarissa Vichi a renunțat la concursul Vocea României. Este o pierdere”, a explicat Tudor Chirilă.
Concurenții pentru care s-a întors și care au o șansă la marele trofeu sunt: Dana Borteanu, Mihailuna Moisa, Maria Niță, Valeria Condrea, Liliana Radu, Alexander Buchmann, Daniel Ignat, Carmen Cușa, Iulian Nunucă și Bogdan Jeler.
Cei de acasă le vor mai vedea la confruntări pe: Ioana Vecerdea, Adrina Gîrneț, Ruxandra Istrate și Delia Racu.