News

Circulația pe A2 ar putea fi deviată din cauza traficului infernal. Mesaj transmis bucureștenilor aflați pe litoral

Circulația pe A2 ar putea fi deviată din cauza traficului infernal. Mesaj transmis bucureștenilor aflați pe litoral, care vor să se întoarcă în Capitală.
30.04.2023 | 16:09
Circulatia pe A2 ar putea fi deviata din cauza traficului infernal Mesaj transmis bucurestenilor aflati pe litoral
ADVERTISEMENT

Circulația pe A2 ar putea fi deviată din cauza traficului infernal. Mesaj transmis bucureștenilor aflați pe litoral, care vor să se întoarcă în Capitală. Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române le recomandă șoferilor să-și planifice din timp și cu mare atenție revenirea din vacanța de 1 Mai.

Circulația pe A2 ar putea fi deviată din cauza traficului infernal

Polițiștii transmit că e de așteptat ca pe Autostrada A2 să se înregistreze ”valori intense de trafic, luând în considerare numărul mare de turişti aflaţi în ultimele zile în staţiuni”. Pentru evitarea timpilor de așteptare în coloane, șoferilor le sunt recomandate mai multe rute alternative la autostrada A2.

ADVERTISEMENT

Aceste rute sunt DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti, A2 – Feteşti sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti și DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti).

”În funcţie de evoluţia valorilor de trafic, la data de 1 mai 2023 există posibilitatea ca poliţiştii rutieri să ia măsura devierii circulaţiei pentru anumite intervale orare şi pe unele tronsoane kilometrice de pe autostrada A2 către aceste artere rutiere alternative.

ADVERTISEMENT

De asemenea, este important de menţionat că în a doua parte a zilei de luni, când valorile de trafic vor fi în creştere pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, poliţiştii rutieri pot devia circulaţia sau pot impune restricţii de circulaţie şi pe sensul către litoral, astfel că le recomandăm şoferilor să ia în considerare rute ocolitoare pentru a reduce timpul petrecut în trafic şi a ajunge în siguranţă la destinaţie”, au transmis reprezentanţii Centrului Infotrafic, conform News.ro.

Pe lângă aglomerație, șoferii trebuie să ia în considerare și posibilele accidente care se pot produce pe A2, cum este și cazul unui accident produs în urmă cu trei săptămâni. În acel moment doi oameni au fost răniți, iar traficul de mers spre București a fost îngreunat considerabil.

ADVERTISEMENT

Inspectoratul General al Poliţiei Române informa la începutul lunii aprilie că două autoturisme au fost implicate în accidentul produs pe Autostrada A2 pe sensul Constanța spre București. Din fericire, cele două persoane rănite în urma acelui accident nu au avut viața pusă în pericol.

”Traficul în zonă este îngreunat. Șoferii stau în coloană zeci de minute. Circulația se desfășoară dirijat, pe banda a doua, pentru a permite curățarea carosabilului”, precizau atunci autoritățile. Conform GSP.ro, cei implicați în accident au fost cunoscutul kickboxer român și luptător de K-1 Benny Adegbuyi și soția acestuia.

ADVERTISEMENT

”Astăzi, mergeam cu echipa de la Benny Fight Academy spre Constanța, acolo unde o parte dintre elevi participau la un interclub. Pe A2, la km 138, în timp ce circulam regulamentar pe banda 2, o mașină a apărut în ultima secundă de pe banda 1, iar eu, pentru a evita coliziunea frontală, am tras de volan și am acroșat parapetul, care ulterior ne-a aruncat pe cealaltă parte a drumului.

Mașina este daună totală, dar cel mai important este că toți care eram în mașină suntem bine, mulțumim lui Dumnezeu. Soția mea Elena are doar o mică problemă la mână și am preferat să facem investigații suplimentare. Am fost la un pas de tragedie, iar mesajul meu este să aveți grijă la volan pentru că neatenția, chiar și pentru o singură clipă, vă poate costa viața atât pe voi, cât și pe cei dragi”, declara Benny Adegbuyi, pentru gsp.ro.

ADVERTISEMENT