News

Procesul prin care se cere desființarea companiilor municipale ale Capitalei se apropie de final. Acestea au un buget anual de peste 1 miliard de lei

12.09.2019 | 15:55
Procesul prin care se cere desfiintarea companiilor municipale ale Capitalei se apropie de final Acestea au un buget anual de peste 1 miliard de lei

Sfârșitul companiilor municipale înființate în București de Gabriela Firea și declarate ilegal ar putea fi foarte aproape. Asta după ce PNL București a depus în instanța o cerere de dizolvare și anulare a acestor societăți. Potrivit președintelui PNL București, Violeta Alexandru, procesul se apropie de sfârșit, iar termenul final este pe 18 septembrie.

Noul Cod Administrativ a ținut în viață companiile municipale din București

Violeta Alexandru a spus că noul Cod Administrativ a ajutat-o pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, să adopte hotărârea privind reînfiinţarea companiilor municipal:

„PSD a ignorat decizia Curţii Constituţionale, dar mai ales rolul Parlamentului într-o democraţie şi a adoptat Codul Administrativ, un act de o complexitate deosebită cu implicaţii majore asupra administraţiei publice centrale şi locale prin Ordonanţă de urgenţă. Odată cu adoptarea noului cod, Viorica Dăncilă a ridicat mingea la fileu pentru Gabriela Firea, prin modificarea majorităţii cerută de lege pentru adoptarea hotărârilor ce vizează aspecte ce ţin de administrarea patrimoniului, de la majoritatea de la 2/3 la jumătate +1 din numărul de consilieri în funcţie. Având la îndemână aceasta procedură, Firea adoptă proiectele de hotărâri fără nicio piedică, iar în cazul celor 20 companii municipale a adoptat noi hotărâri de Consiliu General pentru confirmarea acestora, pentru a acoperi viciul de consimţământ de la momentul înfiinţării lor din 27.02.2018, ignorând o decizie judecătorească prin care actele de înfiinţare au fost anulate. Metoda aleasă de Firea este de regularizare prin confirmare, două proceduri absolut distincte”, a declarat Violeta Alexandru, potrivit news.ro.

Președintele PNL București, Violeta Alexandru, a anunțat că procesul companiilor municipale înființate de Gabriela Firea se apropie de final
Președintele PNL București, Violeta Alexandru, a anunțat că procesul companiilor municipale înființate de Gabriela Firea se apropie de final *foto: facebook

Cât costă companiile municipale și câți angajați au

Potrivit liderului PNL, companiile au avut peste 6.000 de angajați și un buget de 1 miliard de lei: „Necesitatea acestei acţiuni vine din faptul că cele 20 de companii municipale au un buget anual de peste 1 miliard de lei şi peste 6.000 de angajaţi, iar cheltuielile salariale depăşesc o treime din acest buget, iar în 2018 doar 6 dintre cele 20 de companii municipale au reuşit să înregistreze profit, restul fiind în pierdere”, a mai spus Violeta Alexandru.

Violeta Alexandru a mai precizat că PNL a făcut plângere și pentru anularea hotărârilor și o acțiune de suspendare a actelor administrative, dosar care încă nu are un termen în acest moment.