După doi ani și jumătate, consiliul NATO – Rusia ar putea avea loc din nou. Conform ultimelor informații, un oficial al organizației a confirmat că secretarul general Jens Stoltenberg a decis să convoace o reuniune a forumului pe 12 ianuarie.
În ultima perioadă, alianța a fost în contact cu Rusia pe această temă. Ministerul rus de Externe a confirmat că a primit propunerea, dar a spus că aceasta este încă în curs de examinare.
Partea rusă a spus că sunt necesare clarificări cu privire la format şi la agendă. ”Însă noi suntem deschiși dialogului”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse Maria Zaharova, potrivit dpa-international.
Ultimele eveniment din estul Europei, care au culminat cu o creștere a numărului de trupe ale Rusiei lângă frontiera cu Ucraina a stârnit de câteva săptămâni îngrijorare în cadrul comunităţii internaţionale.
Vladimir Putin a cerut ”garanţii de securitate” din partea Occidentului. Liderul de la Kremlin a dori garanții ferme conform cărora Ucraina nu va adera la NATO.
În replică, Alianţa Atlanticului de Nord a respins cererea Rusiei, însă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat de mai multe ori că doreşte să discute asupra problemelor în cadrul Consiliului NATO-Rusia.
Ultimele discuții în format consiliu au avut loc în iulie 2019, iar de la acea dată toate încercările de a stabili o nouă reuniune au fost sortite eșecului.
Unul dintre motive care duc la eșecurile discuțiilor este acela că Rusia nu mai vrea să vorbească despre conflictul din Ucraina în cadrul acestui consiliu. Aceasta este o condiţie pe care, în special statele estice membre ale NATO, nu doresc ca alianţa să o accepte.
Consiliul NATO-Rusia a fost creat la Summit-ul NATO-Rusia care a avut loc la Roma în 2002. Acesta se vrea a fi un mecanism de consultare, consens, cooperare, decizie comună și acțiune comună.
În 2014, după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, cei din NATO au oprit orice cooperare cu statul estic, inclusiv activitățile Consiliului. Cu toate acestea, Aliații au decis să mențină deschise canalele de comunicare în Consiliu.
După conflictul Rusia-Ucraina din anul 2014, Consiliul NATO-Rusia s-a reunit în 2016 și 2017 și de două ori în 2018 și 2019.