Sport

Cristi Săpunaru acceptă criticile fanilor rapidiști: “Dacă vrei să joci fără presiune, du-te la Chiajna și Voluntari”

Cristi Săpunaru nu se supără pe fanii Raipului și recunoaște că la Rapid va fi mereu presiune indiferent de poziția în clasament.
31.10.2021 | 17:23
Cristi Sapunaru accepta criticile fanilor rapidisti Daca vrei sa joci fara presiune dute la Chiajna si Voluntari
ADVERTISEMENT

Căpitanul Rapidului a vorbit la conferința de presă despre meciul cu FC U Craiova 1948 și are un mesaj dur pentru coechipierii săi care nu pot gestiona presiunea pusă de fanii alb-vișinii.

Cu toate acestea, Săpunaru le transmite suporterilor că ar trebui să fie mulțumiți cu rezultatele echipei ținând cont că Rapid abia a revenit în Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT

Cristi Săpunaru, mesaj clar către coechipierii săi de la Rapid: „Du-te la echipele mari, unde e presiune”

Cristi Săpunaru spune clar și răspicat că la Rapid problemele se rezolvă intern ca într-o veritabilă familie: „Nu sunt apăsat, ci nu-mi spăl lucrurile prin mass-media. Dacă am ceva de discutat, discut în familie. Toată lumea știe că Rapid e o familie, începând de la fani până la ultimul jucător. Ce s-a întâmplat și ce vor să declare fanii… Asta e problema lor. Nu ne certăm cu fanii prin media”.

Rapidistul e de părere că nimeni nu ar fi crezut înainte de startul sezonului că Rapidul va avea un parcurs atât de bun și subliniază încă o dată că obiectivul este salvarea de la retrogradare nu o clasare în playoff:

ADVERTISEMENT

„Nu ne interesează nicio serie fără înfrângere, doar meciul contra Craiovei. Noi ducem luptă pentru salvarea de la retrogradare. Nu știu de unde a apărut asta cu clasarea în primele șase. Dacă vom putea ajunge în play-off va fi foarte bine”.

Cristi Săpunaru, mesaj pentru toții fanii: „N-o să ajungi niciodată la un numitor comun”

Cristi Săpunaru le transmite suporterilor că ar trebui să fie temperați și mulțumiți cu ceea ce Rapidul a realizat până în acest moment ținând cont că sunt o echipă nou-promovată: „Am o singură întrebare pentru cei care stau de vorbă. Dacă spunea cineva că, după etapa a 13-a, Rapidul e pe locul pe care e, cu punctele pe care le are, era mulțumită lumea? Mai spunea cineva ceva?”.

ADVERTISEMENT

Fundașul central consideră că în relația cu suporterii e foarte greu să se ajungă la un punct comun, iar jucătorii trebuie să își vadă de ceea ce fac pe teren:

„Fanii pot spune ce doresc, n-o să ajungi niciodată la un numitor comun. Știm ce facem zi de zi și ce putem să remediem în jocul nostru”.

ADVERTISEMENT

Cristi Săpunaru e conștient că la Rapid e mereu presiune: „Dacă vrei să joci fotbal fără presiune, du-te la Chiajna și Voluntari”

Cristi Săpunaru este unul dintre jucătorii giuleștenilor care știu cu ce se „mănâncă” Rapidul și admite că tot timpul va fi presiune: „Dacă vrei să joci fotbal fără presiune, du-te la Chiajna și Voluntari. Serios. Te mai ceartă patronul din când în când.

Dacă vrei să joci fotbal adevărat, du-te la echipele mari, unde e presiune și îți mai bagă umbrela prin gard. Ăsta e fotbalul. Ce să facem?”, a spus veteranul giuleștinilor înainte de meciul cu echipa lui Adrian Mititelu.

ADVERTISEMENT