News

Cristian Tudor Popescu: ”În piețe sunt țărani cum sunt eu mitropolit”

13.11.2020 | 21:05
Cristian Tudor Popescu In piete sunt tarani cum sunt eu mitropolit
ADVERTISEMENT

Cristian Tudor Popescu a vorbit, vineri seară, la Digi 24 despre măsurile restrictive impuse de autoritățile române și impactul pe care l-au avut acestea asupra societății. CTP a afirmat că piețele, care au fost închise de autorități, adăposteau comercianți, nu țărani care își vindeau produsele agricole proprii.

Jurnalistul a criticat dur întârzierea cu care autoritățile au impus restricții și este de părere că era necesară impunerea unei carantine cu o lună în urmă. El a adus aminte că au existat voci care au avertizat că urmează să ajungem la 10000 de cazuri noi de infectare, zilnic.

ADVERTISEMENT

Nici vocea poporului nu a scăpat de critica gazetarului, acesta a blamat categoric modul în care oamenii au reacționat în momentul în care au început să apară restricții. „Cam ce ar vrea tot felul de inși din țara asta de la guvernanți? Ai vrea să se comporte aidoma lui Trump? să spună că nu e niciun virus, e vlăguit, s-a terminat, la revedere! Vedeți-vă de treabă! Nu mai purtați măști, uite, eu nu port, e bine? Asta ar trebuie să facă guvernanți și să ajungem și noi la sute de mii de morți și milioane de infectări, așa cum se întâmplă acum în S.U.A sau în Brazilia?”, spune Cristian Tudor Popescu.

Cristian Tudor Popescu, despre închiderea piețelor: „Mulți țărani și producători autentici sunt în piețele exterioare, care sunt deschise”

Jurnalistul a analizat modul în care autoritățile au manageriat această situație, considerând că era nevoie de restricții mai dure, luate cu mai multă vreme în urmă. „Greșelile guvernanților nu sunt în sensul că au tratat virusul cu lejeritate!

ADVERTISEMENT

Ar fi trebuit să fie mult mai duri și mai devreme fără să țină seamă de eventuale considerente electorale, pentru că eu nu cred că votanți actualilor guvernanți au fost mulțumiți că au procedat așa” spune CTP.

CTP este de părere că, totuși, unii dintre guvernanți își subestimează alegătorii.  El spune că acel ”calcul făcut de Guvern de greșit, își subestimează propriul electorat. Care, după părerea mea, vorbesc de electoratul PNL-ului, ar fi înțeles necesitatea acestor măsuri.

ADVERTISEMENT

Dar de aici și până la valul de urlete pe care le-a generat închiderea piețelor de incintă, aceste piețe nici măcar nu reprezintă un procent semnificativ din comerțul din această țară. Mulți țărani și producători autentici sunt în piețele exterioare, care sunt deschise.

În acele piețe interioare, prin care m-am mai dus și eu, acolo nu prea sunt țărani. Sunt țărani cum sunt eu mitropolit! sunt tot felul de intermediari, comercianți care-și vând marfa, ceea ce este în regulă, nicio problemă”, a declarat jurnalistul.

ADVERTISEMENT

CTP a criticat și decizia autorităților de a face descentratizare: „descentralizarea a fost, de fapt, o deresponzabilizare electorală a actualelor autorități. De bine de rău, aici, la centru sunt niște oameni care se pricep la lucrurile astea, cu toate greșelile. Adică Tăraru, Arafat, Rafila și toți ceilalți implicați în decizie, aici, știu despre ce e vorba”, a spus el.

 

ADVERTISEMENT