Sport

CSM București – Ferencvaros 36-31, la debutul în Champions League! Show Mehmedovic și Neagu

05.10.2018 | 20:07
CSM Bucuresti  Ferencvaros 3631 la debutul in Champions League Show Mehmedovic si Neagu

Partida CSM București – Ferencvaros s-a încheiat cu scorul de 36-31, la debutul campioanei României în noua ediție a Champions League. Întâlnirea a contat pentru Grupa D. Programul CSM Bucureşti în Liga Campionilor îl puteți vedea aici.


36-31 – CSM câștigă meciul de debut din noua ediție a Champions League! Statisticile echipei noastre, pentru care Cristina Neagu a marcat 9 goluri din 15 aruncări, iar Mehmedovic 8 goluri din 9 încercări:

33-28 – CSM se apropie de o victorie facilă la debutul în UCL

31-25 – Mai sunt 9 minute de joc

28-21 – CSM se distanțează și are 7 goluri avans la jumătatea repriyei secunde

23-17 – Unguroaicele încep puternic, dar CSM le ține la distanță

19-13 – Kutovic marchează primul gol al reprizei secunde

18-13 – Scorul la pauză! Principalele marcatoare:

Neagu – 6 goluri

Mehmedovic – 5 goluri

15-11 – Mai sunt 5 minute până la pauză

13-9 – Mehmedovic marchează iar și e cea mai prolifică jucătoare a meciului

10-6 – Scorul la jumătatea primei reprize

8-5 – După 12 minute de joc

7-3 – Gol Neagu de la 7 metri!

4-2 – CSM păstrează avansul de 2 goluri

3-2 – Gol Ferencvaros

3-1 – CSM se distanțează

2-1 – ”Tigroaicele” revin în avantaj

1-1 – Ferencvaros egalează

1-0 – Gol CSM București


UPDATE, ora 18:32 / Start de meci


UPDATE, ora 18:27 / Jucătoarele de la CSM București sunt prezentate publicului într-o atmosferă incendiară. La partidă asistă și aproximativ 150 de suporteri ai formației Ferencvaros.


UPDATE, 18:23 / Jucătoarele celor două echipe au efectuat încălzirea înaintea meciului.


CSM București începe aventura în Champions League cu un nou antrenor pe banca tehnică. Suedezul Magnus Karl Johansson l-a înlocuit pe compatriotul său Per Johansson, care preluase echipa în martie, dar care nu a reușit decât clasarea pe locul 3 la ediția precedentă a Final Four-ului. Atunci, campioana României a fost învinsă în semifinale de formația ungară Gyori ETO, dar s-a impus în finala mică în fața rusoaicelor de la Rostov pe Don.

Jucătoarele de la CSM București sărbătoresc o victorie obținută în Champions League
Jucătoarele de la CSM București sărbătoresc o victorie obținută în Champions League

CSM București – Ferencvaros, meciul vedetă al grupei din Champions League

În vară, CSM București a făcut multe schimbări la nivelul lotului, fiind aduse Andrea Lekic, Dragana Cvijic, Jovanka Radicevic, Barbara Lazovic, Elizabeth Omoregie, Mădălina Ion (revenită după împrumutul la HCM Slobozia) şi Bianca Marin (promovată de la Centrul de juniori al CSMB). Directorul general al clubului, Gabriela Szabo, a anunțat că obiectivul pentru această competiție este calificarea în finală, dar căpitanul Oana Manea a spus că nu se gândește decât la câștigarea trofeului.

Fără doar și poate, Ferencvaros este cel mai puternic adversar al bucureștencelor în Grupa D. Pregătită din 2007 de Gabor Elek, vicecampioana Ungariei s-a întărit în această vară cu Kinga Klivinyi (Erd), Zsofi Szemerey (Siofok KC), Kata Farkas (Bekescsabai ENKSE), Djurdjina Malovic (Buducnost) și Bobana Klikovac (SCM Craiova). De remarcat este faptul că Ferencvaros a pierdut titlul de campioană la un gol diferență față de rivalele de la Gyori ETO.