Au trecut opt ani de la sfârșitul tragic al lui Luca, fiul cel mic al lui Florin Călinescu. Mezinul s-a sinucis într-o cameră de hotel din Praga, din cauza unei depresii severe. Avea doar 24 de ani.
Luna trecută, s-au împlinit opt ani de la moartea lui Luca, fiul cel mic al lui Forin Călinescu, care a ales să își pună capăt zilelor într-o cameră de hotel din Praga, oraș unde participa la unul dintre proiectele sale cinematografice, în calitate de asistent de producție.
Tânărul, în vârstă de 24 de ani, suferea de o depresie severă de care nimeni nu știa. A ținut doar pentru el gândurile și emoțiile triste până când a decis să renunțe la viață.
Luca avea 24 de ani când a decis să își încheie socotelile cu viața. Studia filmul la una dintre cele mai bune universități din Liverpool, „John Moores University”, și avea un viitor promițător, după ce regizase, până atunci, mai multe scurt metraje.
Și în Cehia, în momentul sinuciderii, se afla tot cu un proiect cinematografic, primul din cariera lui. Aparent, ducea o viață normală. Nici măcar Petru, fratele cel mare, nu a bănuit nimic legat de problemele lui emoționale, deși se vedeau destul de des, pentru că amândoi locuiau în Liverpool în acea perioadă.
Petru, care, pe atunci, studia muzica la Liverpool, a fost șocat la aflarea veștii că fratele său mai mic a ales să-și pună capăt zilelor. A ales să se roge pentru sufletul lui, așa cum i-a îndemnat pe toții prietenii, atât cei reali, cât și cei de pe rețelele de socializare.
“Apreciez faptul că sunteți alături de mine. În timp ce eu sunt incapabil să vorbesc, încă, despre ceea ce s-a întâmplat, sper să vă rugați alături de mine și să sperați la o lume mai bună.
La sfârșitul acestei săptămâni va avea loc înmormântarea, la București, și sper să ne vedem acolo. O să va ofer mai multe detalii când acestea vor apărea. Pace și dragoste”, a scris Petru Calinescu pe Facebook, în ziua morții fratelui său.