Bianca Andreescu a dominat tenisul feminin în 2019, iar 2021 poate fi anul Emmei Răducanu. Două jucătoare cu origini românești care reprezintă Canada, respectiv Marea Britanie. O situație pe care sportul românesc o va trăi din ce în ce mai des în următorii ani.
Emma Răducanu s-a născut în Toronto, Canada, din tată român și mamă chinezoaică. La doar doi ani se muta cu familia la Londra. Dar nu a rupt niciodată legătura cu România. Încă ajunge destul de des la București, unde s-a născut tatăl ei.
“Tatăl meu e din București. La fel ca bunica, ca mamaia (n.a – pronunță românește cuvântul), care locuiește în continuare în centrul Bucureștiului. Revin acolo de câteva ori pe an pentru a o vedea. E foarte frumos.
Iubesc mâncarea de acolo. Să fiu sinceră, e incredibilă! Bunica îmi gătește, iar ăsta e un alt lucru special”, a povestit Emma Răducanu după prima victorie pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam.
“Tatăl meu m-a împins spre toate activitățile posibile, balet, step, echitație. Eram o fată destul de timidă și tatăl meu a vrut să mă scoata de sub această carapace”, a mai povestit Emma.
Dar nu a durat mult până când a devenit clar că Emma Răducanu are un talent uriaș la tenis. A început să se antreneze la Londra, unde dispunea de cele mai bune condiții. A fost sprijinită în permanență de Federația Britanică de Tenis. Lucruri pe care nu le putea avea în România. Condiții de antrenament și sprijin din partea FRT.
La doar 13 ani, Emma era deja considerată cea mai bună junioare din lume. Și câștiga prestigiosul turneu Nike Junior International. Doi ani mai târziu obținea și primele victorii la nivel de senioare.
“Vreau să fiu atletică precum Halep. De asemenea, sunt o mare fană a lui Li Na”, declara Emma Răducanu în urmă cu un an. În prezent este pe locul 338 WTA, dar va face un salt uriaș după Wimbledon 2021.
Pentru a ajunge în turul 3 la Wimbledon 2021, Emma Răducanu le-a învins pe Vitalia Diatchenko și Marketa Vondrousova. În vreme ce Sorana a trecut de Samantha Murray și Victoria Azarenka.
“Am întâlnit-o aici pe Emma (n.r.), Nigel Sears o antrenează. Ne cunoaştem şi vorbim de când lucra cu Ana (n.r. – Nigel Sears a pregătit-o pe Ana Ivanovic, prietenă a Soranei). Este o fată foarte drăguţă, dar nu ştiu foarte mult jocul ei. Dar sunt convins că joacă foarte bine dacă este în această fază a competiţiei”, a spus Sorana după meciul cu Azarenka.
Sorana Cîrstea – Emma Răducanu este prima partidă programată sâmbătă pe terenul 1 și va începe de la ora 15:00. Învingătoarea va obține calificarea în turul 4.