Life

Cum a reacționat un francez când a văzut ritualul de deochi al iubitei sale românce. Nu a mai întâlnit așa ceva

Reacția unui francez când a văzut ritualul de deochi al partenerei sale originară din România. Bărbatul nu a mai văzut așa ceva.
04.01.2024 | 19:05
Cum a reactionat un francez cand a vazut ritualul de deochi al iubitei sale romance Nu a mai intalnit asa ceva
Ce ritual a făcut românca. Sursa foto (ilustrativ): pixabay
ADVERTISEMENT

Un francez, șocat când a văzut cum încearcă iubita lui româncă să scape de deochi. Bărbatul a asistat la un ritual pe care nu l-a mai văzut niciodată și s-a speriat extrem de mult. Partenera sa a relatat momentul pe rețelele de socializare.

Un francez, speriat de ritualul de deochi al iubitei lui românce. A crezut că delira

O tânără româncă, pe nume Alexandra, a povestit într-o postare contul său de Tik-Tok ce reacție a avut iubitul ei, de origine franceză, în clipa când a văzut-o cum încerca un descântec pentru deochi. La el în țară nu a întâlnit astfel de obiceiuri, iar pentru câteva clipe a crezut că partenera lui delirează.

ADVERTISEMENT

Alexandra a ajuns la concluzia că este deocheată după ce i s-a făcut foarte rău și și-a amintit cum o privea o femeie foarte urât. Provenind dintr-un loc unde sunt specifice multe tradiții și obiceiuri, iar pe unele le-a învățat de la bunica sa, a decis să-și facă un ritual de deochi.

” (….) Ideea este că eu am vrut să o sun pe bunica mea, să-mi zică de deochi, dar era grav, ca noi vorbim doar pe video și ea începea cu cana cu apă, cu chibrituri… Dacă vedea francezul așa ceva era rău de tot. N-am mai sunat-o, dar am zis eu acolo niște rugăciuni, încet așa.

ADVERTISEMENT

Ăsta se uita așa la mine cu niște ochi, nu înțelegea ce se întâmplă. Era șocat, dar mie îmi era atât de rău că nici nu voiam să mă gândesc. Și acum, la un moment dat i-am zis să mă tragă pe mâini un pic. El nu înțelegea cum și de ce. I-am explicat să-mi facă așa pe mâini și-i arătam cum.

El a început să-mi facă și omul se uita, chiar a sunat pe cineva și îi zicea că am febră sau ceva, că nu știe ce se întâmplă și că am început să delirez. Omul nu înțelegea absolut deloc ce se întâmplă. Pentru mine avea super mult sens, că eu cred că funcționează și mă simt mai bine imediat”, a povestit Alexandra, amuzată, pe Tik-Tok.

ADVERTISEMENT

Iubita francezului, amuzată de reacția lui

A doua zi după ritual, tânăra a mai dezvăluit că iubitul ei a întrebat-o dacă își mai amintește ce i s-a întâmplat cu o seară în urmă și că delira. Alexandra a început să râdă și i-a explicat individului că are în memorie fiecare secundă și că astfel de practici ca ale ei sunt normale în România.

În pofida explicațiilor repetate ale tinerei, partenerului său tot nu i-a venit să creadă că nu a asistat la un episod de delir. În opinia sa, era mai bine ca Alexandra să meargă la medic și nu să-și facă un descântec, așa cum făceau bătrânii odinioară.

ADVERTISEMENT

” (…) I-am răspuns că normal că îmi amintesc și că nu deliram. Asta e ceva normal în România. El m-a întrebat de ce nu am sunat un doctor, nu așa e normal? El susținea în continuare că este ceva foarte ciudat. Credeți-mă că am râs atât de tare (…)”, a mai spus Alexandra.

ADVERTISEMENT