Fotbal intern

Cum a reuşit CFR Cluj să evite interdicţia la transferuri! FRF vine cu precizări: “Interesul nostru nu a fost acela de a împiedica CFR 1907 Cluj de a-și desfășura activitatea”

14.02.2020 | 13:20
Cum a reusit CFR Cluj sa evite interdictia la transferuri FRF vine cu precizari Interesul nostru nu a fost acela de a impiedica CFR 1907 Cluj de asi desfasura activitatea
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a reuşit să scape de interdicţia la transferuri în luna ianuarie după ce a obţinut la Lausanne suspendarea acestei decizii până când cazul va fi judecat la TAS. Federaţia Română de Fotbal a venit cu precizări privind acest caz. 

Cum a reuşit CFR Cluj să evite interdicţia la transferuri!

Forul condus de Răzvan Burleanu a emis un comunicat prin care susţine că nu a vrut să îngreuneze activitatea celor de la CFR Cluj: “Cu privire la litigiul aflat pe rolul TAS între CFR 1907 Cluj și FRF vă aducem la cunoștință următoarele.

ADVERTISEMENT

În urma dezbaterilor care au avut loc în fața TAS în data de 11 februarie 2020, părțile și-au prezentat susținerile, ambele acceptând faptul că scopul principal al monitorizării financiare în general, și al respectării pragului de rentabilitate, în special, este de a determina îmbunătățirea situației financiare a cluburilor în sensul acoperirii costurilor acestora din veniturile realizate.

De asemenea părțile au arătat că:

  • CFR 1907 Cluj a încălcat pragul de rentabilitate conform constatărilor administrației de monitorizare;
  • Interesul FRF nu a fost acela de a împiedica CFR 1907 Cluj de a-și desfășura activitatea.
ADVERTISEMENT

Astfel, luând în considerare faptul că, pentru aceleași argumente de mai sus, UEFA consideră benefică încheierea unor angajamente cu cluburile aflate în aceeași situație (exclusiv în ceea ce privește pragul de rentabilitate), în scopul unei monitorizări mai drastice a activității acestora, hotărârea TAS va consfinți clarificarea modalității în care CFR 1907 Cluj va avea dreptul de a efectua transferuri în perioada monitorizată, cu mențiunea că, în conformitate cu politica FRF, legitimarea jucătorilor U21 va fi prioritară”, se arată în comunicatul emis de FRF.

CFR Cluj a transferat 5 jucători în iarnă

Federaţia Română de Fotbal a suspendat dreptul clubului CFR Cluj de a efectua transferuri, însă clubul a obţinut amânarea punerii în aplicare a deciziei până când cazul va fi judecat pe fond la TAS.

ADVERTISEMENT

Imediat după ridicarea interdicţiei la transferuri, CFR Cluj a reuşit să îi transfere pe Alex Chipciu, Denis Ciobotariu, Cristi Manea, Grzegorz Sandomierski şi Răzvan Andronic.

 

 

Tags:
Locul din România care pare rupt din filmele SF. E la o oră...
Locul din România care pare rupt din filmele SF. E la o oră şi jumătate de Bucureşti, iar intrarea costă doar 45 de lei
”Fratele” lui Adi Mutu a ajuns de nerecunoscut și a venit în România:...
”Fratele” lui Adi Mutu a ajuns de nerecunoscut și a venit în România: ”Uitați-vă la mine, din cauza voastră sunt așa”
Detaliul neștiut despre Patrick Mouratoglou: „Am aflat asta când eram în Franța”
Detaliul neștiut despre Patrick Mouratoglou: „Am aflat asta când eram în Franța”
Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea. Mesaj superb pentru Luca Reghecampf
Anamaria Prodan a surprins pe toată lumea. Mesaj superb pentru Luca Reghecampf
„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o...
„Crăciunul african” din Oltenia, pentru care s-au cheltuit sume aiuritoare. Explicația primarului: „S-o dăm pe partea de Europe Style”
Cum arată locul de vechi al Ronei Hartner din cimitirul Bellu? Acolo se...
Cum arată locul de vechi al Ronei Hartner din cimitirul Bellu? Acolo se odihnește și tatăl artistei GALERIE FOTO
PUTIN, ÎNLOCUIT la Kremlin?! Cine îl va înlătura: Va fi de folos într-o...
PUTIN, ÎNLOCUIT la Kremlin?! Cine îl va înlătura: Va fi de folos într-o Rusie fără Putin
Schimbări anului la WhatsApp. La asta nu se așteptau utilizatorii
Schimbări anului la WhatsApp. La asta nu se așteptau utilizatorii
Anamaria Prodan nu se mai ascunde. Adevărul despre noul iubit: „Mă susține, este...
Anamaria Prodan nu se mai ascunde. Adevărul despre noul iubit: „Mă susține, este fericit pentru mine și eu sunt fericită că am alături un bărbat în adevăratul sens al cuvântului”
Eugenia Șerban a obținut ordin de protecție împotriva fiului ei. Calvarul prin care...
Eugenia Șerban a obținut ordin de protecție împotriva fiului ei. Calvarul prin care trece după lupta cu cancerul
EXCLUSIV. De unde vin banii cu ajutorul cărora AUR și-a făcut ziar de...
EXCLUSIV. De unde vin banii cu ajutorul cărora AUR și-a făcut ziar de propagandă cu patru milioane de exemplare în trei luni
Ce pensie au Corina Chiriac și Maria Dragomiroiu. Câți bani primesc artistele: „M-a...
Ce pensie au Corina Chiriac și Maria Dragomiroiu. Câți bani primesc artistele: „M-a și înjurat lumea pe Facebook”
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa...
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa și America!