Cum arată fostul Premier Petre Roman la vârsta de 76 de ani. Fiica lui, Oana Roman a fost cea care a postat imaginile alături de tatăl său.
Petre Roman arată foarte bine la vârsta lui și are mare grijă să se mențină tânăr. De altfel, pare că Petre Roman a apelat la unele trucuri de înfrumusețare pentru a-și menține aspectul tânăr, chiar și la cei 76 de ani ai săi.
Astfel, tatăl Oanei Roman pare că a apelat la vopsirea părului pentru a și a acoperi firele albe ce erau tot un semn al vârstei sale.
Oana Roman a povestit pe rețelele de socializare că a primit o vizită de la tatăl său, lucru care a făcut-o extrem de fericită, mai ales pentru că au povestit ca pe vremuri.
Oana Roman nu trece prin cea mai bună perioadă a vieții sale, după ce a anunțat despărțirea oficială de tatăl fiicei sale, așa că are nevoie de tot sprijinul de care are nevoie și o vizită din partea tatălui său a fost ruptă din Rai în această situație.
„A fost tata în vizită. Am povestit ca pe vremuri. A fost minunat.”, a scris Oana Roman în cadrul postării de pe InstaStories
Petre Roman este menținut tânăr și de soția lui mult mai mică decât el. După divorțul de Mioara Roman, Petre Roman s-a căsătorit cu Silvia Chifiriuc, acum 14 ani.
Diferența de vârstă de 25 de ani care există între Petre Roman și actuala sa parteneră de viață nu a fost un impediment pentru că aceștia să își trăiască povestea de iubire, chiar dacă familia lui Petre Roman nu a fost niciodată de acord cu acest mariaj. Petre Roman și actuala lui soție au împreună un fiu.
Silvia Chifiriuc a povestit cum s-a întâlnit cu Petre Roman, într-un avion:
„Eram în aeroport la Milano, era în stânga mea, l-am salutat. În avion, după o oră de zbor, a încercat să mă cunoască, mi-a zis să stau lângă el.
Eram într-o relaţie de 11 ani, mi-a rămas o imagine foarte plăcută a degetelor, a fost un gest de admiraţie.
N-a fost dragoste la prima vedere, a fost o simplă o discuţie ce mi-a transmis o energie bună. Am vorbit la telefon, dar eu mă cam feream.”, a povestit Silvia Chifiriuc la Acces Direct.