Cu toții visăm la o viață frumoasă, lipsită de griji și cu succes pe toate planurile. Însă, nu reușim să le avem pe toate și o întrebare care apare în această dilemă este: ”De ce?” La mijloc ar fi vorba despre legea atracției, despre impresia față de propria persoană. Specialiștii din arta Feng Shui au dezvăluit, de-a lungul timpului, o serie de tehnici utile pentru prosperitatea în viață.
Se mai spune că pentru abundență pe toate planurile trebuie să ai tot timpul o gândire pozitivă, caracterizată de optimism și certitudinea că totul va ieși conform dorințelor pe care le ai. De asemenea, mediul în care ne aflăm și stilul de viață pe care îl ducem este nevoie a fi adaptate la viitorul pe care ni-l imaginăm.
Trăim vremuri în care cei mai mulți oameni par a fi în căutarea fericirii și a confortului financiar. Unii dintre noi visează chiar să aibă bani mai mulți printr-o muncă ușoară, fără prea mult efort sau, dacă s-ar putea, banii ”să cadă din cer!”, potrivit unei vorbe românești.
Însă, totul constă în acțiune. Dacă nu faci măcar pași mărunți către idealul tău, atunci nici Universul nu-ți va băga în traistă fericire, sănătate și o mulțime de bani, pentru un confort în adevăratul sens al cuvântului. Fără a ne mobiliza, nu vom reuși niciodată să fim pe acel piedestal de care avem nevoie.
Cultura orientală a devenit de câțiva ani un ”truc” la care apelează diferite persoane pentru a aduce în casa lor bunăstarea. Reguli Feng Shui sunt aplicate cu grijă și respectate apoi cu rigoare. Unele sunt similare cu obiceiuri ale străbunilor.
Experții din arta Feng Shui spun că zahărul nu este doar un îndulcitor pentru preparate/băuturi, ci și pentru propriul destin. Dacă îți vei asigura mai tot timpul, lângă pat, zahăr, vei vedea cum ghinionul dispare brusc și o stare de veselie, de relaxare te vor cuprinde.
Totodată, ar fi bine să presari zahăr împrejurul plantelor. Asta deoarece se va forma o energie plăcută, camera va fi mai luminoasă, iar veștile bune vor fi pe bandă rulantă. La un moment dat, te vei întreba dacă nu cumva s-a produs o magie.
Pe lângă toate acestea, ai grijă ca de fiecare dată lumina naturală să pătrundă în casă, deoarece se vor îndepărta toate energiile negative și te va cuprinde o stare de bine. Se va crea o atmosferă mai veselă și mai potrivită pentru a atrage banii visați.
Nu uita să fii recunoscător pentru viața pe care o trăiești, indiferent de punctul în care te afli acum. Întotdeauna, acolo unde pare că este dificil, există și o dramă de bucurie. Trebuie doar să stai pe loc, să te uiți în jurul tău și să vezi câte ai față de ceilalți.