Irinel Columbeanu va petrecere primul său Paște la azil. Fostul milionar locuiește acolo de anul trecut și are o dorință foarte mare. Care este starea sa de sănătate?
Acum câțiva ani, Irinel Columbeanu a pierdut averea de milioane de euro, iar viața i s-a schimbat radical. În prezent, fostul afacerist locuiește la un azil din Ghermănești.
Fostul milionar se află la azil din toamna anului trecut, iar acum va petrece primul său Paște acolo. Acesta va avea parte de o masă de Paște cu preparate tradiționale românești, însă nu trebuie să consume cantități prea mari.
Patronul azilului a spus că un medic nutriționist se ocupă de stabilirea meniului fiecărui pacient, în funcție de problemele de sănătate avute. Irinel Columbeanu este așteptat și el la masă de Înviere.
“Organizăm masa de Paște, cu bunătăți. Probabil că o să facem și cu Irinel, îl așteptăm la masă, cu ouă vopsite, miel la cuptor, ciorbă de miel, cozonac, dar în cantități mai mici, pacienții noștri și Irinel nu au voie să mănânce mult, căci sistemul digestiv la persoanele în vârstă nu mai este ca la tinerețe. Avem în permanență un medic nutriționist, care stabilește meniul”, a spus Ion Cassian, patronul azilului pentru playtech.ro.
Acum ceva timp, Irinel Columbeanu a suferit un accident vascular cerebral. De atunci, acesta este sub supraveghere medicală, însă în prezent are o stare generală de sănătate bună.
De asemenea, patronul azilului unde locuiește fostul om de afaceri spune că acesta se simte bine, însă trebuie să respecte tratamentul și indicațiile medicilor.
Irinel Columbeanu are și interdicții, astfel că nu poate zbura cu avionul. Acest lucru l-a afectat, deoarece ar fi vrut foarte mult să-și vadă fiica de Paște. Din fericire, starea lui de spirit a devenit mai bună după ce a aflat că Irina vine în România în viitorul apropiat.
Ion Cassian a mai spus că Irinel Columeabu iese foarte rar. Acesta mai este invitat să apară la diverse emisiuni, iar în rest rămâne la azil, unde este îngrijit corespunzător.
“Este bine, are tratament, dar nu are voie să călătorească cu avionul, și-ar fi dorit să-și vadă fiica, dar medicii i-au interzis.
El pare, așa, la emisiunile de televiziune, mai obosit, dar starea lui de sănătate este bună, și oricum nu iese des din azil, mai merge pe la TV, unde este invitat. La azil, lumea crede că este foarte rău.
Dar, decât să fii bolnav și singur în casă, măcar aici e lume, sunt medici, mâncarea este bună, mănânc chiar și eu, o gust înainte, este stabilită de medici, pentru fiecare boală a pacienților”, a mai spus Ion Cassian.
Irina, fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor, va veni în România în luna iunie. Fostul milionar este încântat și abia așteaptă să o vadă pe adolescentă.
“Irina va veni să mă vadă, după data de 15 iunie. Emoțiile mele sunt la fel de mari ca și ale ei. Nu știu cât va sta și unde va locui. Eu abia aștept să ne întâlnim”, a declarat acesta pentru cancan.ro.