Banca Națională a României (BNR) a transmis în urmă cu puțin timp valorile pentru cele mai importante monede internaționale, după cum sunt afișate mai jos:
Banca Națională a României actualizează în fiecare zi valorile pentru principalele valute care sunt folosite la nivel mondial. Același lucru se întâmplă în fiecare zi a săptămânii, de luni până vineri, fără excepție.
În weekend, Banca Națională a României nu lucrează, iar ședințele din cursul săptămânii au loc la 13:00, așa că până la acel moment datele care trebuie luate în considerare atât de instituțiile bancare, cât și de clienții care au de efectuat diverse tranzacții cu valută, sunt cele din sesiunea precedentă.
În cazul zilei de joi, ședința anterioară a instituției este cea de pe 28 iulie 2021. Fanatik va prezenta noile date oferite de BNR atunci când acestea vor fi publicate, în jurul orei 13.
Până atunci, să vedem ce valori sunt luate în considerare pentru un euro, un dolar american, o liră sterlină sau un franc elvețian.
Veștile nu sunt prea bune pentru moneda națională, pentru că a scăzut în fața mai multor valute.
Valoarea unui euro a crescut în ședința de miercuri a BNR, când moneda oficială a Uniunii Europene a ajuns la 4.9197 de lei. Creșterea care a fost înregistrată în acest caz este de 0.0003 de lei.
Anterior, un euro a scăzut și costa 4.9194 de lei.
Dolarul american este singura monedă dintre cele analizate care a scăzut și în fața căreia leul românesc s-a apreciat. Un dolar a ajuns la o valoare de 4.1624 de lei, conform datelor oficiale oferite de BNR, miercuri.
Scăderea care a fost stabilită pentru un dolar american a fost de 0.0142 de lei.
Francul elvețian s-a apreciat în raport cu leul românesc și a ajuns la o valoare de 4.5538 de lei, în ședința anterioară a BNR. Creșterea care a fost înregistrată în acest caz a fost 0.0057 de lei.
Veștile sunt bune și pentru o liră sterlină, dar mai puțin pentru moneda noastră, care scade și în fața acesteia.
Valoarea care a fost atribuită pentru o liră este de 5.7767 de lei, după o creștere de 0.0217 de lei.